Global, prezenţa la vot în Irak a fost mai bună decît în Statele Unite ale Americii. Dar în cele trei regiuni unde locuiesc sunniţii, minoritatea din care făcea parte dictatorul Saddam Hussein, favorizată pe timpul lui, secţiile de vot au rămas pustii: oamenii au ascultat de propria frică sau au răspuns chemării la boicot. Cu mult curaj, ceilalţi alegători au sfidat atentatele teroriste şi ameninţarea - "în ziua alegerilor vom scălda străzile în sînge şi vom distruge centrele ateismului şi ale viciului" - şi ei merită toată admiraţia. S-a dovedit că există în sînul populaţiei dorinţa de a încredinţa destinele ţării unor politicieni care să-i reprezinte. E o dorinţă nediferenţiată politic, se pare că a fost mai curînd un vot etnic şi religios, deoarece din cauza condiţiilor din campania electorală, numele candidaţilor n-au fost cunoscute pînă în ultima clipă: nu s-a votat pentru cineva, pentru unii sau pentru alţii, s-a votat pentru dreptul de a vota. Premierul interimar, Ayad Allawi, unul dintre puţinii candidaţi cunoscuţi ("un lider puternic într-o ţară sigură") a ştiut să se folosească de avantajele puterii: a mărit pensiile şi salariile profesorilor şi funcţionarilor guvernamentali, ale poliţiei. Absenţa sunniţilor de la scrutin a pus pe umerii celor care au decis boicotul o grea răspundere: vocile lor vor lipsi din adunarea parlamentară a cărei principală misiune este alcătuirea proiectului de Constituţie. Avînd în vedere compoziţia etnică şi religioasă a Irakului, acest proiect de Constituţie trebuie să fie preocupat în mod special de legiferarea relaţiilor dintre majoritate şi minoritate şi de definirea drepturilor minorităţilor. Drepturi care nu vor putea fi obţinute prin explozii şi atentate sinucigaşe. Cei 275 membri ai Parlamentului ales duminică vor trebui să decidă dacă legea fundamentală a statului va fi Sharia sau un complex de legi laice, ce dre