Cinci persoane si-au pierdut viata intr-un atac armat petrecut vineri in Santa Monica, California (SUA). Printre persoanele decedate se numara si atacatorul, ucis de politie in biblioteca unui campus universitar. Autoritatile incearcau sambata sa determine motivele care l-au determinat pe atacator sa deschida focul in mai multe randuri in localitatea litorala din vecinatatea Los Angelesului, transmite Reuters.
Departmentul de medicina legala din Los Angeles a identificat una dintre cele patru victime ca fiind Carlos Navarro Franco, in varsta de 68 de ani. Barbatul conducea un vehicul utilitar in parcarea pentru personal a Colegiului Santa Monica cand a fost impuscat.
Autoritatile nu au facut publica identitatea atacatorului.
Politia a precizat ca masacrul a inceput intr-o casa pozitionata la est de colegiu, unde atacatorul a impuscat doi oameni - se crede ca ar fi vorba despre tatal si fratele sau -, inainte de a incendia locuinta.
Suspectul, imbracat in haine de culoare inchisa si purtand o vesta antiglont, a deschis apoi focul, in repetate randuri, pe strazile din Santa Monica, la cativa kilometri distanta de locul unde se afla presedintele Barack Obama, care participa la o reuniune de colectare de fonduri, transmite Mediafax.
O femeie a povestit ca l-a vazut pe suspect, in varsta de 25-30 de ani, a carui identitate nu a fost dezvaluita, tragand de aproape intr-o soferita cu o pusca de asalt semiautomata, dupa care a luat o masina.
Politia a revizuit in scadere, provizoriu, numarul victimelor, vineri seara, anuntand pentru presa ca cinci persoane, inclusiv atacatorul, au fost ucise, cu doi morti mai putin decat anunta un bilant anterior.
Alte cinci persoane au fost ranite, dintre care una grav, iar alta se afla intr-o "stare grava, dar stabila", a anuntat sergentul Richard Lewis.
@N