Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Problema secuiască şi autonomia ungurească

Publicat in Gandul, duminică 20 noiembrie 2011 ·

Au trecut ani buni de când cochetăm cu ideea ineptă că vom fi consideraţi europeni de-a binelea dacă şi numai dacă vom renunţa la "patriotisme puerile" şi "naţionalisme ieftine". Dimpotrivă, ne amăgim cu ideea că drumul spre civilizaţie poate fi parcurs doar în tăcere şi sfântă cuminţenie, neutri şi detaşaţi faţă de eforturile tot mai evidente ale politicii maghiare din ţară şi străinătate, concertate spre desfiinţarea statului naţional. Eu cred, dimpotrivă, că o continuare a acestui demers al îngropării capului în nisip începe să devină un act de laşitate socială şi politică.

Nu o dată faptelor lamentabile şi prosteşti administraţia le răspunde temător şi lipsit de vlagă. Iar în tot acest timp, liderii tuturor organizaţiilor politice maghiare, fermi şi vocali, îşi fac campanie pe ideea autonomiei, enclavizării şi desfiinţării statului naţional.

Nu constituie vreo supriză faptul că şefii maghiarimii îşi pregătesc, din nou, garderoba de doliu în ajunul Zilei Naţionale a României. Cu atât mai puţin suprinzătoare, într-o atare circumstanţă, sunt şi deciziile adunării Consiliului Naţional Secuiesc, întrunit sâmbătă la Sfântu Gheorghe. În context, maghiarii - nota bene, nu cele câteva sute, ori mii de secui declaraţi prin referendum - au adoptat o hotărâre de principiu privind nesupunerea civică a locuitorilor din numitul Ţinut Secuiesc, în cazul în care reorganizarea administrativ-teritorială a ţării nu va consfinţi statutul acestei regiuni, drept unul distinct şi, de viitor, autonom. Traducându-ne, secretarul general al CNS, Laszlo Gyorgy, a anunţat că, nesupunerea civică presupune, în prima fază, neplata taxelor şi impozitelor de către locuitorii "ţinutului". Acelaşi Consiliul a decis, în perspectiva alegerilor locale şi generale din 2012, că nu va susţine organizaţiile politice maghiare ale căror programe nu prevăd, explicit, "autonomia Ţinutului Secuie

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 29 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 40 minute
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 26 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 53 minute
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Cutremur în România, dis-de-dimineață, în duminica Floriilor. Ce magnitudine a avut seismul

Ziare.com acum 54 minute
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) anunță că un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineața, 28 aprilie, la ora 6:43, în zona seismică Vrancea. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 86,2 kilo

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

Cutremur de Florii în zona Vrancea

Mediafax acum 2 ore
Un cutremur de intensitate redusă s-a produs duminică dimineaţă în zona Vrancea. Anunţul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului INCDFP.

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 2 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

9°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°