Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV! Care-i mai burtos? Crapul sau Dan Bittman

Publicat in Libertatea, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Lui Dan Bittman (51 de ani), pe vremuri un bărbat chipeş şi cuceritor, nici că-i mai pasă că s-a îngrăşat, dovadă stând şi fotografia în care apare relaxat, cu un crap de 10 kilograme în braţe. Conştient că reclama este sufletul comerţului, solistul trupei Holograf şi-a făcut singur publicitate la complexul de agrement de pe malul Lacului Sulimanu, pe care l-a luat în concesiune în 2007.

În tinereţe, Dan Bittman făcea ravagii printre femei, pe lista cuceririlor sale figurând Tania Budi şi Mihaela Rădulescu, însă vârsta a început să-şi spună cuvântul.

Cum este ca şi însurat cu textiera Liliana Ştefan, care i-a dăruit trei băieţi, solistul este mai degrabă interesat de ce îi pune numeroasei familii pe masă, decât de siluetă. Iar de anul trecut, când a suferit o delicată operaţie la gât şi s-a ales cu mai multe luni de pauză vocală şi era ferm convins că va pune cariera muzicală în cui, artistul s-a preocupat mai mult de afacerea deţinută pe malul Lacului Sulimanu şi care, după câteva calcule banale, pare prosperă.

Acuzat că a făcut un drum ilegal

Nu de alta, dar dacă vrei să iei acasă peştele pe care îl prinzi în balta lui Bittman, eşti bun de plată. Contra a 100 de lei/12 ore, pescarii pot reţine o cantitate de 5 kg de crap, capturile de caras pot fi oprite de cei ce plătesc o taxă de 100 de lei.

În plus, taxa pentru pescuitul sportiv e 50 de lei/12 ore ori 80 de lei/24 ore, iar oricine poate să dea la peşte cu maximum 4 lansete sau undiţe.

În 2011, el a fost acuzat că a sfidat legea, construind un drum pavat ce leagă zona Lacului Sulimanu de Autostrada Soarelui. Cântăreţul susţine că a avut aprobare de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 49 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 2 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum o ora
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum o ora
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 3 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 39 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 3 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

14°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°