Pentru Emil Boc scandalul Botis pica intr-un moment cum nu se poate mai prost. Este un moment al adevarului de care nu avea nevoie tocmai acum, inainte de conventia din mai.

Practic, premierul este prins ca intr-o menghina intre exigentele europene, de-abia dovedite clar in scandalul Severin, si asteptarile opiniei publice, pe de-o parte, si baronetul PD-L in mana caruia e votul de luna viitoare, pe de alta parte.

Desi nu recunoaste conflictul de interese in sens penal, Ioan Nelu Botis insusi spune ca are o problema morala din cauza ca sotia sa incasa 8.000 de lei pe luna de la o asociatie care isi are sediul in casa ministrului si care este condusa de fosta sa sefa de cabinet, ce poarta un nume aproape identic cu firma doamnei Botis si care ruleaza fonduri europene si romanesti printr-un proiect aprobat de o agentie din subordinea ministrului.

Ba chiar se pare ca aceeasi asociatie il platea la fel de consistent si pe consilierul personal al ministrului Muncii. Dar socoteste, se pare, ca ea nu-l obliga la nimic mai mult decat niste scuze si demisia sotiei.

Nu vad de ce o problema morala nu este suficienta pentru demisia de onoare a unui ministru. Nu vad de ce este nevoie neaparat de raspundere penala, iar raspunderea politica nu functioneaza la noi niciodata. Este ceea ce, probabil, nu intelege nici Bruxelles-ul, care asteapta reactii rapide si ferme, cu atat mai mult cu cat este vorba despre bani europeni, un subiect de maxima sensibilitate pentru contribuabilul european.

Si, tocmai de aceea, daca Ioan Botis nu a avut onoarea unei demisii rapide, macar pentru culpa morala pe care si-o recunoaste, probabil ca CE astepta ca ea sa-i fie ceruta de premier, care sa dea astfel un semnal ferm de intoleranta totala la orice suspiciune de fraudare a banului public romanesc sau comunitar.

Ce face in schim