Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să te fereşti de escrocheriile de pe LinkedIn

Publicat in Gandul, miercuri 4 decembrie 2013 ·

Un val de escrocherii are loc în acest moment pe LinkedIn, cea mai mare reţea de socializare profesională din lume, avertizează Bitdefender. Infractorii atrag victimele cu job-uri bine plătite, promovate prin intermediul unor profiluri false. Aceste conturi direcţionează utilizatorii către site-uri periculoase şi urmăresc colectarea de informaţii personale şi de bani trimişi în avans, în schimbul promisiunii unui serviciu plătit cu mii de dolari pe lună.

„Sute de companii caută persoane ce vorbesc două limbi străine! E suficient să cunoşti engleza şi încă o limbă străină şi poţi obţine una dintre poziţiile interesante deschise în acest moment”, este mesajul transmis de unul dintre falşii specialişti în recrutare.

Printre ţintele escrocilor se numără şi utilizatorii din ţara noastră ai LinkedIn. Peste 1 milion de români au conturi pe reţeaua profesională.

Pentru a păcăli cât mai mulţi oameni, escrocii se folosesc, în conturile false, de fotografii generice ale unor femei atrăgătoare, pe care le prezintă ca specialişti în recrutare în cadrul unor companii fictive. Un astfel de profil fals este, potrivit Bitdefender, „Annabella Erica”. Acesta a fost promovat în numeroase grupuri de LinkedIn, precum Global Jobs Network, care include 167.000 de utilizatori la nivel global.

Pentru a evita dubiile asupra autenticităţii lor, site-urile false de angajare sunt înregistrate pe domenii „.com”, care le fac să pară legitime.

Cum să vă feriţi de escrocheriile de pe LinkedIn

Bitdefender le oferă utilizatorilor de LinkedIn câteva sfaturi pentru a se proteja de capcanele acestor escrocherii. Este bine să verificaţi mereu profilurile care vă adaugă pe LinkedIn. Indiferent cât de mult vă doriţi un job sau să vă extindeţi reţeaua profesională, este crucial să faceţi o cercetare de bază înainte de a accepta noile invitaţii.

Verificaţi dacă î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat din Feteşti a murit încercând să facă o bombă artizanală / Materialele folosite i-au explodat în locuinţă

HotNews acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Ialomiţa a murit încercând să facă o bombă artizanală în locuinţă. Materialele folosite au explodat. În imobil anchetatorii au găsit articole pirotehnice şi elemente de muniţie, potrivit News.ro. Politie cu girofar

David Popovici a câştigat proba de 200 m liber din cadrul etapei de Mare Nostrum de la Barcelona - VIDEO

News.ro acum 2 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, proba de 200 m liber din cadrul etapei de la Barcelona a circuitului Mare Nostrum. Popovici a fost cronometrat cu timpul 1:44.74, record al competiţiei. Pe locul doi s-a clasat sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:45.68

Sfidare în Georgia: Circa 200 de ONG-uri anunţă că nu se vor supune legii "influenţei străine"

News.ro acum o ora
Circa 200 de ONG-uri georgiene au anunţat miercuri că vor refuza să se supună legii privind "influenţa străină", adoptată cu o zi înainte la iniţiativa partidului de guvernământ, deşi au fost săptămâni de manifestaţii prin care populaţia şi-a exprim

Ciolacu, despre propunerea de a da Ucrainei un sistem Patriot: Dacă un sistem acoperă şi parte din Ucraina nu înseamnă că nu mai acoperă România / Sunt ferm convins că decizia nu va fi de a slăbi siguranţa României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, în legătură cu propunerea ca România să ofere Ucrainei un sistem Patriot că, dacă un astfel de sistem acoperă parte din Ucraina, nu înseamnă că nu mai acoperă şi ţara noastră. El a precizat că este

UPDATE - Cum a justificat Curtea de Apel Ploieşti scoaterea din arest a fiilor vrăjitoarei Sidonia, acuzaţi de crima din Padina: Gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului / Ei susţin că se aflau în legitimă apărare

News.ro acum o ora
Judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, care au decis scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi cunoscuţi în lumea interlopă care au ucis un om la o petrecere dintr-o pensiune din judeţul Dâmboviţa admit că există probe că cei trei au comis fapt

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 6 ore
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Cod galben de furtună în vestul țării. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 3 ore
< p> Adminsitrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben, pe termen scurt, care anunță „descărcări electrice, averse care vor acumula peste 20…25 l/mp, intensificări ale vântului, posibil grindină de mici dimensiuni”. Sunt vizate

Juriul începe deliberările în procesul penal al lui Trump pentru tăinuirea banilor

Mediafax acum 58 minute
Era departe de a fi sigur cât timp le-ar putea lua juraţilor să ajungă la un verdict în primul proces penal al unui preşedinte american. Trump, în vârstă de 77 de ani, este acuzat că a falsificat documente de afaceri pentru a ascunde o plată de bani

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 6 ore
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Două reactoare de 16 milioane de euro, puse în funcțiune la Petromidia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rompetrol Rafinare a introdus în fluxul operaţional al rafinăriei Petromidia două reactoare moderne, parte din instalaţia de Hidrofinare Distilat de Vid (HDV), care urmează să atingă parametri operaţionali optimi în cel mai scurt timp, investiţia ri

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

14°/20°
vin.

16°/24°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/28°