Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele au strâns în jumătate de an un miliard de lei

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 8 iulie 2013 ·

Fiscul ieşean a realizat, în primele şase luni ale anului, venituri nete de peste un miliard lei, înregistrând o creştere cu 9,77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, veniturile la bugetul de stat pentru luna iunie 2013 au fost realizate în proporţie de 105 % faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, descreşteri fiind înregistrate doar la colectarea impozitului pe profit, cu 4,9 milioane lei mai puţin decât în iunie 2012. „În ceea ce priveşte bugetele de asigurări sociale - bugetul asigurărilor sociale, bugetul asigurărilor de sănătate şi bugetul de şomaj - se înregistrează o creştere a veniturilor încasate cu 12,59 %”, potrivit unui comunicat al DGFPJ Iaşi. Totodată, după primele şase luni, Fiscul are recuperat de la firme 485,68 milioane lei, în scădere faţă de luna mai cu 12,09 milioane lei, şi de la persoane fizice 45,3 milioane lei, în creştere cu 0,76 milioane lei faţă de luna mai. Pentru a recupera din datorii, angajaţii Fiscului au aplica peste 79.000 de somaţii pentru o sumă de 444,4 milioane lei, 176 de sechestre pentru o valoare de 58,7 milioane lei, peste 4.500 de popriri pe venituri la terţi în valoare de 45,2 milioane lei şi peste 29.000 de popriri pe conturi bancare, în valoare de circa 200 milioane lei. În aceeaşi perioadă, Fiscul a primit cereri de eşalonare a datoriilor de la 405 contribuabili care au de achitat la bugetul de stat peste 156 milioane lei. Din aceşti contribuabili, 299 au primit permisiunea de a plăti datoriile eşalonat, 96 de contribuabili au fost respinşi, pentru restul urmând a se analiza dosarele.

Fiscul ieşean a realizat, în primele şase luni ale anului, venituri nete de peste un miliard lei, înregistrând o creştere cu 9,77% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, veniturile la bugetul de stat pentru luna iunie 2013 au fost realizate în proporţie de 105 % faţă de aceeaşi p

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°