Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Procurorul general şi şeful DNA să fie selectaţi de CSM şi agreati de Ministerul Justiţiei şi Preşedinţie

Publicat in Romania Libera, vineri 25 ianuarie 2013 ·

Preşedintele Trăian Băsescu a declarat că propune, ca soluţie de deblocare a impasului în desemnarea procurorului general şi a procurorului-şef al DNA, selectarea acestora de către CSM şi acceptarea persoanelor rezultate fără rezerve de către Ministerul Justiţiei şi Presedinţie, potrivit Mediafax.

Şeful statului a expus propunerea jurnaliştilor în timpul zborului spre Chile, înainte de escala în Republica Capului Verde.

Băsescu a arătat că această soluţie poate fi funcţională dacă Guvernul şi ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, se vor pune de acord cu el să accepte din start cele două persoane selectate de CSM şi să deruleze apoi rapid procedura de desemnare prevazută de lege.

"Având în vedere că CSM îi supraveghează în activitate, soluţia ar fi să avem încredere în CSM şi noi să ne angajăm să respectăm recomandările", a spus Băsescu, insistând asupra neutralităţii CSM şi a eliminării astfel a suspiciunilor privind politizarea sau lipsa de transparenţă a procedurii de selecţie.

El a precizat că s-a gândit la această soluţie după ce a avansat, marţi seară, în întâlnirea cu premierul Victor Ponta şi preşedintii Camerelor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, propunerea ca selecţia celor doi procurori şefi să se facă de către o comisie în care să fie caâte doi reprezentanţi ai CSM, Ministerului Justiţiei şi Presedinţiei, variantă neacceptată de cei trei.

Potrivit lui Băsescu, odată acceptată şi aplicată soluţia responsabilizării CSM privind selecţia procurorului general şi a sefului DNA, acelaşi model ar putea fi extins şi la numirea adjuncţilor celor doi, precum şi la cea a şefilor de secţii din Parchete. "Putem extinde soluţia şi pentru celelalte funcţii de adjuncţi şi şefi de secţii", a spus el.

De asemenea, preşedintele a subliniat că acceptarea acestei soluţii ar permite şi o remediere a modului de reflectare în raportul MCV, pe car

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 5 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°