Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomer de lux

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 22 iulie 2008 ·

Roşu şi-a încheiat conturile cu Recreativo şi se pregăteşte singur cu preparatori fizici plătiţi de el, în speranţa că va prinde un contract în Segunda Division

Om de bază în preliminariile lui Euro 2008, Laurenţiu Roşu a intrat într-un con de umbră prelungit din care se chinuie să iasă de aproape un an. Colac peste pupăză de cîteva zile este şomer. La 33 de ani, vîrstă pe care o va împlini pe 26 octombrie, "tricolorul" caută să semneze în aceste zile, probabil, ultimul său contract de fotbalist din carieră. "Am încheiat conturile cu Recreativo Huelva pentru că expirase înţelegerea, iar nici eu, nici clubul n-am mai vrut să continuăm împreună. S-a ajuns aici pentru că n-am mai jucat de un an din cauza accidentărilor şi nu m-am înţeles bine cu ultimul antrenor, Manuel Zambrano, care nu mi-a dat şanse cînd îmi revenisem", a explicat internaţionalul român motivele despărţirii de Recreativo, unde a evoluat patru sezoane.

Roşu îşi prezintă planurile: "Aş vrea să rămîn în Spania. Am trei-patru oferte de la echipe din Segunda Division, dar e posibil să joc şi în altă parte. N-ar fi exclus să revin în România, cum, de altfel, e posibil să ajung şi în Cecenia, la Terek Groznîi". Posibila trecere în Liga a II-a spaniolă nu-l sperie, deoarece este obişnuit cu rigorile din Segunga Divizion. De opt ani, de cînd s-a transferat în Spania, Roşu a evoluat cinci sezoane în eşalonul secund, trei cu Numancia şi două cu Recreativo Huelva.

Face naveta la Sevilla

Chiar dacă trece printr-o situaţie delicată, mijlocaşul nu renunţă la ideea de a mai evolua pentru echipa naţională. Vorbeşte însă pe un ton moderat despre viitorul său la lot: "Nu pot să mă gîndesc acum la CM 2010. Mai întîi trebuie să-mi găsesc echipă şi apoi, în funcţie de unde voi juca, vom vedea. Important este că nu mai am probleme medicale şi mă antrenez zilnic, la Sevilla, cu n

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 18 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 32 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°