Nu mai e răbdare Ceasul arată doar 9:00 dimineţa, dar hotărîm să plecăm deja la aeroportul Altenrhein. Ajungem! Aerogara e micuţă: “Primim rar vizite speciale. Asta e una dintre ele!”, spune şeful Sabaerd Bud.
Cînd UEFA face regula
Reprezentanţii UEFA sînt deja aici: un cameraman, un tehnician şi un reporter. Cineva îi conduce pe pistă pentru a-şi aranja camera şi tot ce trebuie. Îi întrebăm cum putem face şi noi asta. “Ofiţerul vostru de presă mi-a spus în urmă cu cîteva săptămîni că nu veniţi la aeroport. Să vedem cum rezolvăm”, ne comunică Daniel Maier. Revine repede: “Ok. Veţi sta pe pistă cu noi”.
Poteca din văzduh
Emoţiile noastre cresc. E un lucru inedit, pe care trebuie să-l speculăm la maximum. În cît timp se aterizează?”, îl întrebăm pe Sabaerd Bud, directorul aerogării. “Vor survola în cîteva minute St. Gall. Într-un sfert de oră îi vom avea la sol”. Tensiunea creşte. România vine la Euro după 8 ani. Se aprind luminile pistei. Sînt aproape. E 12:47 şi la orizont o luminiţă îşi face potecă prin văzduh. E 12:55 şi se vede prin hublouri cum “tricolorii” aplaudă aterizarea. Obicei vechi.
“Flori” de apă
Dintr-o dată, cînd botul avionului nimereşte între cele două maşini de pompieri, puse special acolo, tunurile lor cu apă fac o acoladă prin care trece uşor aeronava “tricolorilor”. “A fost ideea mea. Poartă noroc şi pentru noi simbolizează o primire cu flori. O să fie cu noroc. O să vedeţi”, spune Bud. Ambasadorul României în Elveţia, Ionel Sava, a declarat la sport.ro că “asta e o metodă de dezinsecţie a avioanelor” . S-a înşelat, fapt confirmat chiar de un alt reprezentat al ambasadei române: “Aşa a fost primită şi «naţionala» Elveţiei aici”. Gata! Scara se lipeşte de avion. Primii coboară oficia