Creşterea salariului minim poate descuraja angajarea unor noi salariaţi, de aceea trebuie să fi foarte atent când iei această măsură, a declarat şeful misiunii FMI pentru România, Jeffrey Franks la ieşirea de la convorbirile cu ministrul Muncii, argumentând prin această declaraţie afirmaţia sa că ridicarea nivelului salariului minim ar putea fi periculoasă.
'Am avut discuţii foarte bune la Ministerul Muncii, iar între subiectele discutate au fost Legea pensiilor, Legea salarizării unitare, reformele privind piaţa muncii şi sistemul de asistenţă socială. Este prea devreme să tragem o concluzie, dar discuţiile au fost foarte eficiente', a spus Jeffrey Franks.
Şeful misiunii FMI a refuzat momentan să comenteze dacă un acord de credit flexibil sau unul scand-by ar fi mai potrivită pentru România, spunând că va discuta această problemă la finalul misiunii.
'Legea salarizării unitare stabileşte limite stricte în ceea ce priveşte stimulentele salariale şi am discutat acest aspect cu ministrul Muncii, Ioan-Nelu Botiş', a spus Franks.
Jeffrey Franks a mai declarat că misiunea pe care o conduce analizează evoluţia economiei româneşti, şi că eventuale modificări asupra previziunilor FMI vor fi făcute la sfârşitul misiunii de la Bucureşti.
'Cifrele reflectând evoluţia economiei României arată deocamdată destul de bine, dar abia acum începem analiza, fiind numai prima zi a vizitei noastre la Bucureşti', a mai spus Franks.
Prezent la discuţii, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu, a declarat că Legea salarizării unitare are termen limită pentru a fi aprobată: sfârşitul lunii octombrie.
'Sper ca Parlamentul să adopte în timp util această lege. În ceea ce priveşte Legea pensiilor, urmează ca ea să fie rediscutată şi sper să fie aprobată cât mai repede', a subliniat M