Ziarele locale de astăzi scriu despre iniţiativa românilor din Suedia care înrearcă rididicarea unui centru cultural, despre morul în care s-a mobilizat Salprest pentru curăţarea străzilor şi despre al treilea meci pe care jucătorii de la Unirea Alba Iulia îl vor susţine în Antalya
România din Suedia are 9000 mp
O mini-Românie, de aproximativ 9000 de metri pătraţi, este pe cale de a fi construită, la Stockholm, prin eforturile Asociaţiei Culturale Româno-Suedeze Frăţia. Românii din Suedia au obţinut această suprafaţă de teren în capitala Suediei şi vor să ridice aici o biserică ortodoxă din lemn, în mijlocul unui adevarat centru cultural românesc. Demersurile pentru naşterea acestui nucleu de spiritualitate românească în peninsula scandinavă au fost facute de Gheorghe şi Elena Borca, care au ajuns în Suedia în urmă cu 24 de ani. Cel mai recent, ei au obţinut sprijin pentru contractarea unui împrumut bancar, astfel încât lucrările să poată începe imediat ce vremea va permite acest lucru. Banii nu vor fi însă suficienţi pentru toate lucrările, astfel încât orice sprijin e binevenit pentru românii din Suedia, care s-ar afla altfel în situaţia jenantă şi inimaginabila pentru ei, de a pierde terenul care le-a fost pus la dispoziţie de primăria din Stockholm. Monitorul de Alba
În Alba Iulia se lucrează şi pe aleile din parcuri pentru confortul cetăţeanului
În timp ce în alte oraşe din judeţ, dar şi din ţară, iarna a dat bătăi de cap autorităţilor, la Alba Iulia lucrurile au stat mult diferit şi până acum. Practic, singurele probleme mai serioase au fost create pe trotuarele înguste din zonele centrelor comerciale şi ale magazinelor. Ieri dimineaţă, firma de salubrizare cu care Primăria Alba Iulia are încheiat contract a operat nu numai pe arterele principale din oraş, ci şi pe drumurile mai înguste, lăturalnice şi pe aleile din parc. „În