Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidentati de soferi fara acte

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 5 mai 2009 ·

Inasprirea conditiilor de obtinere a permisului de conducere a facut ca in ultima perioada sa creasca numarul celor depistati sofand fara sa fi trecut in viata lor pragul vreunei scoli de soferi. Cel mai recent caz a fost inregistrat la Stefanesti, a doua zi de Paste, un localnic din Bobulesti fiind prins fara permis. Mai mult, la testarea cu aparatul etilotest i s-a stabilit o concentratie alcoolica de 0,12 mg/l alcool pur in aerul expirat. Dorinta de a conduce cu orice pret, in ciuda absentei permisului de conducere, se finalizeaza tot mai des cu accidente sau, in caz fericit, doar cu dosare penale pentru cei care se urca la volan fara carnet. Datele statistice ale Politiei Rutiere arata ca, in 2008, 34 de persoane s-au ales cu dosare penale pentru inconstienta de a se urca la volan fara carnet de sofer. In plus, de la inceputul acestui an au avut loc trei accidente grave in care autorii nu aveau permis de conducere. Deseori, acesti pseudo-soferi braveaza sustinand ca sunt capabili sa stapaneasca volanul chiar mai bine decat cei cu acte in regula, ori invoca scuza unei situatii de urgenta. "Exista doua categorii de persoane care ajung sa comita astfel de fapte - cei care au dat pentru permis si au cazut la examen si cei care urca la volan din cauza anturajului. De cele mai multe ori tinerii sunt eroii acestor intamplari pentru a-si impresiona prietenii si pentru a demonstra cat sunt de grozavi", spune comisarul sef Dumitru Zmau, seful Serviciului Politiei Rutiere. Sanctiuni aplicate cu intarziere Singura forma de a mai corecta aceste apucaturi sunt sanctiunile insa, din nefericire, acestea intarzie ori sunt aplicate cu jumatati de masura. Cel mai bun exemplu este cazul tanarului Claudiu Ciprian R., care la inceputul lunii martie a ranit doi batrani care traversau strada pe trecerea de pietoni din dreptul Spitalului Judetean. Ancheta a scos la iveala ca in urma cu a

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 54 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 4 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°