Rusinoasa zi de 29 septembrie 2005, cand, asa cum a revelat colegul nostru Catalin Antohe, Consiliul General al Municipiului Bucuresti a aprobat pe sest modificarea a 72 de planuri urbanistice de zona, la gramada, in unanimitate si fara nici o dezbatere, ridica problema daca Romania este cu adevarat un stat de drept. Caci nu este suficient ca alesii sa fie desemnati pe cale democratica. Este necesar si ca acesti alesi sa-si si faca datoria fata de alegatori, adica sa fie dedicati sarcinii pentru care au fost desemnati, aceea de a examina cu buna-credinta fiecare din proiectele care le-au fost supuse. Este fals ca buna-credinta si corectitudinea nu se pot masura. Intr-o asemenea imprejurare, cand legi de o importanta deosebita pentru viitorul Capitalei fac obiectul unei adevarate lovituri administrative, consilierii nu au dreptul sa spuna ca au fost pacaliti, hipnotizati. De fapt, au votat ca niste adevarati deputati comunisti de pe vremuri, fiindca li s-a cerut s-o faca. Faptul ca acest vot a fost transpartinic, unind intr-o sublima unanimitate a tembelismului toate grupurile politice, ar dovedi inca o data ca partidele nu se delimiteaza intre ele, ca diferentele sunt putin marcate, iar membrii unor formatii diferite sunt gata sa actioneze in comun daca interesul oligarhiei o cere.

Ca este asa o dovedeste si recenta decizie a Curtii Constitutionale a Romaniei. Deciziile CCR nu pot fi atacate. Traim, in fapt daca nu in drept, intr-un regim autoritar in care judecatorii CCR controleaza activitatea politica. Recent, CCR a hotarat ca subcomisiile camerelor au acces integral la dosarele deputatilor pentru care justitia a cerut ridicarea imunitatii parlamentare. Cu toate acestea, un principiu elementar al dreptului constitutional spune ca puterile in stat sunt separate. Acest principiu este incalcat prin decizia CCR, deoarece subcomisia parlamentara care va