Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Cartonașul roșu”, propunerea englezilor care va fi de ajutor și României

Publicat in Capital, sâmbătă 1 iunie 2013 ·

Britanicii au găsit formula prin care statele membre pot respinge sau bloca proiectele de lege initiate de oficialii de la Bruxelles. Ministrul britanic de externe, William Hague, a afirmat ieri că Londra doreşte introducerea unui sistem al 'cartonaşului roşu' în cadrul Uniunii Europene pentru ca parlamentele naţionale să poată bloca proiectele de lege pe care le dezaprobă, informează AFP.

Această reformă este una din cele pe care Marea Britanie speră să le negocieze cu Bruxellesul înainte de organizarea unui referendum legat de viitorul ţării în Uniunea Europeană. 'Încrederea în instituţiile europene nu a fost niciodată atât de scăzută. UE se confruntă cu o criză de legitimitate', a subliniat şeful diplomaţiei britanice, cu prilejul unei conferinţe organizate de un institut de cercetări de la Berlin.

Hague şi-a exprimat speranţa că va fi extins sistemul 'cartonaşului galben' care permite în prezent parlamentelor ţărilor membre să oblige Comisia Europeană să reexamineze o iniţiativă legislativă. 'Ar trebui să examinăm posibilitatea de a extinde şi consolida sistemul pentru a le da parlamentelor noastre dreptul de a cere Comisiei să îşi revadă documentul dacă propunerea legislativă este prea intruzivă sau nu respectă regulile proporţionalităţii', a explicat el. 'Ar trebui chiar să mergem mai departe şi să avem în vedere pentru a da parlamentelor naţionale dreptul de a bloca un proiect de lege care nu are nevoie să fie aprobat la nivel european', a adăugat William Hague.

Premierul britanic, David Cameron, a anunţat în luna ianuarie intenţia sa de a renegocia termenii apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană şi de a organiza ulterior, dacă va fi reales în 2015, un referendum pe această temă, cel mai târziu în 2017. Hague a dat asigurări că David Cameron va face campanie 'cu toată inima şi din tot sufletul' pentru ca ţara s

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 45 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 26 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 26 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum o ora
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 44 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 2 ore
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°