Cercetator la Muzeul National al Literaturii Romane, Simona Cioculescu se numara printre putinii istorici literari care mai sunt pasionati astazi de cercetarea arhivelor si documentelor. Un document este si serialul care debuteaza astazi, pentru ca, dincolo de istoria unei cariere ale carei merite au fost confirmate prin premii importante, el inseamna evocarea unor oameni - nu intotdeauna buni - si a unor vremuri - nu intotdeauna faste. Intereseaza, in primul rand, amintirile legate de familie, de istoricul si criticul literar Barbu Cioculescu. Va uimi pe multi seninatatea povestitoarei. (Marcela Gheorghiu)
M-am nascut la sfarsitul razboiului, in 1944, la 17 aprilie, pe de-o parte in plina ofensiva aeriana aliata, pe de alta parte in a doua zi de Pasti - bine flancata de insemnele Invierii. Lumina Soarelui am vazut-o in comuna Dobreni din apropierea Bucurestiului, din care era originara mama si unde se retrasese pe timpul bombardamentului. Tatal meu fusese nevoit sa ramana in Bucuresti, din cauza serviciului pe care il avea. Mama era inconjurata de parintii ei, Ioan si Maria Popescu, si de frumoasele ei surori, Virginia, Maria, Lica si Sofia, suflete deosebite, de o mare noblete. Un timp, am ramas la Dobreni, unde era liniste si unde relativa distanta facea ca evenimentele din Bucuresti sa-si piarda intru catva din rezonanta. Casa era boiereasca, mare, frumoasa, cu o curte imensa, plina de pomi, in care noi, copiii, adica eu si verii mei, muream sa ne jucam.
Vremuri tulburi
Intre timp, la Bucuresti, tata fusese, deja, arestat politic... Daca mama a fost profesoara, el a avut ghinionul ca sfarsitul razboiului sa-l prinda functionar-contabil la Ministerul de Interne. A fost arestat, desi nu au gasit nimic cu care sa-l acuze. A ramas totusi patru ani in inchisoare. Nu a fost judecat, nu i s-a formulat nici un cap de acuzare. Asa era atu