Nu e ușor să comentezi situația din Egipt, mai ales când numărul morților din confruntările violente e în creștere. Orientul Mijlociu și Africa de Nord sunt o regiune greu de analizat, în general. Nu le poți aplica modelele economice uzuale și trebuie să observi atent ce se întâmplă "în teren" ca să faci o prognoză pe termen lung.

Regiunea își pierde direcția pozitivă, chiar dacă națiunile producătoare de petrol au economii în creștere. Totul se împarte în două: nordul și sudul. E la fel cu ce se întâmplă în Europa, doar că invers. În Europa, nordul pare sănătos și încearcă să găsească modalități de a scoate sudul din marasmul economic. În Orientul Mijlociu și Africa, sudul e cel care încearcă să țină nordul în afara disputelor politice, de teama unei “epidemii” a cererilor populare de democrație și transparență politică, valori care să guverneze economia și societatea. Nu e varianta… diplomatică, dar e cea reală.

Până nu demult, puține țări din regiunea MENA (Orientul Mijlociu și Africa de Nord) operau cu noțiunea de buget pe 3-5 ani. Politica de creștere economică era dictată de prețul petrolului, de necesitatea creării locurilor de muncă și asigurarea necesarului de bază pentru traiul populației. Acest model s-a perpetuat în statele MENA când nu a existat volatilitate politică. Acum, însă, situația s-a schimbat și guvernele din regiune nu sunt pregătite pentru a face față noii situații, eșuând în încercarea de a reforma statele din punct de vedere economic și politic înainte de marele avânt financiar din 2007. Acest lucru a lăsat moștenire niște sisteme care sunt dominate de veniturile generate prin transfer. Ceea ce, din nou, e diferit față de Europa.

Egiptul își va pierde, probabil, ajutorul financiar și militar oferit de SUA, din cauza condițiilor tratatului semnat cu Israelul, la Camp David. Între timp, însă, țările vecine c