Pentru a rămăne preşedinte, domnia sa a beneficiat de banii unor oameni de afaceri, de sprijinul mediatic al unor moguli de presă, de complicitatea unor oameni din Servicii, de sprijinul logistic al PD.

In urmă cu două săptămăni, cănd Tudor Chiuariu a anunţat că va inainta la Cotroceni cererea de revocare din funcţie a lui Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a a DNA, eram convins că Traian Băsescu o va accepta. Pe ce mă bazam? Pe o trăsătură care mă impresionase mult timp la Traian Băsescu. Pe lăngă alte noutăţi aduse in politică (umanizarea prin democratizarea şefiilor, imprevizibilitatea, sinceritatea sau măcar comedia sincerităţii), Traian Băsescu m-a surprins printr-o trăsătură pe care o intălnisem destul de rar la oamenii noştri postdecembrişti: orgoliul de a arăta că nu depinde de nimeni. Ca preşedinte debutase in această ipostază susţinănd in dese rănduri că nu va face curte presei, dar mai ales liderilor de opinie. Aveam in memorie scena de la Clubul Romăn de Presă (povestită de cineva, eu nu fac parte din onorabila instituţie) cănd baronii media i-au spus unui preşedinte fără să şovăie: noi v-am pus preşedinte, noi vă dăm jos! Forţa presei obligase mulţi politicieni - şefi de partide, premieri, miniştri, preşedinţi - să facă curte liderilor de opinie chiar şi cănd aceştia ii injuraseră şi, mai grav, să susţină că ţin cont de ceea ce se scria despre ei. Din primele săptămăni de mandat, Traian Băsescu a anunţat că domnia sa nu se va complace in această ipocrizie. Dacă ajunge la concluzia că presa greşeşte, o va spune deschis. Dacă nu suportă un lider de opinie, nu va incerca să-l curteze pentru a-i căştiga bunăvoinţa.

Prin vara lui 2005, Florian Anghelescu, soţul unei consiliere de la Cotroceni şi unul dintre sponsorii campaniei electorale a lui Traian Băsescu, a inceput să spună in dreapta şi-n stinga că e protejat de preşedin