Dominik este o beizadea cu ștaif. Tată „la minister”, mamă - creatoare de modă (sau pe-acolo). Mașină la scară, operă, lecții de judo, lecții de teatru... tot tacîmul. Dar Dominik are, ca orice adolescent, probleme de identitate personală, de identitate sexuală, probleme de trecere la maturitate (pe care o refuză, ca noi toți, care am trecut pe-acolo chiar fără să ne tăiem venele). Părinții lui trebuie să se lupte cu criza mondială, nu au timp de el, deși au grjă „să nu îi lipsească nimic”. În mod cu totul neașteptat (veți fi surprinși!) Dominik își găsește refugiul pe Internet, într-o comunitate de adolescenți bizari și morbizi, care au creat Camera sinucigașilor. Unde cei care ajung la capătul puterilor se sinucid. Ceea ce, în plină depresie, face și Dominik.
Ușor tezist și cam transparent pentru gustul meu în expunerea „moralei”, filmul face însă dreptate realității virtuale. Ea este mult mai frumoasă decît orice altceva din mediul înconjurător. E elegantă. E strălucitoare. E modelabilă. Te atinge acolo unde lumea „reală” îți rămâne strîmtă și crapă pe la cusături.
DE ACELASI AUTOR De ce fac ceea ce fac? Părerea mea! Să ne întoarcem la public Muşcă şi/sau fugiEste tulburător să vezi cu cîtă înverșunare apostolii educației „sănătoase” se aruncă asupra pericolelor Internetului. Am participat mai mulți ani la rînd la evaluarea unor proiecte școlare și m-am înspăimîntat de multitudinea celor care îi pregăteau pe copii să se apere de „pericolele Internetului”. Nu vorbim de gîndire critică, de scară de valori, de evaluarea credibilității. Nu. Pericole. Nu vorbim de responsabilitate față de propriile acțiuni și vorbe, de gestionarea prezenței online, de stabilirea propriilor granițe între privat și public. Nu. Pericole, cum spuneam. Cît despre creativitate, imaginație, independență în comunicare și în cunoașterea lumii – astea da, pericole!
„Tehno-en
