Campioana olimpică la sărituri, Sandra Izbaşa, a declarat, luni, la revenirea în ţară de la Jocurile Olimpice de la Londra, că a fost onorată de hotărârea COSR de a o desemna portdrapel la ceremonia de închidere, menţionând că nu ar fi renunţat la drapel pentru nimic în lume, chiar dacă era greu.
"Ridicam steagul cât mai sus. A fost senzaţie la ceremonia de închidere. Pot să trec asta la «o dată în viaţă». Nu am avut emoţii deloc la defilare, chiar mi-a plăcut. Am avut şi o domnişoară care a vorbit cu mine şi mi-a zis că dacă mi-e greu drapelul să i-l dau ei, dar i-am spus că nu îl las pentru nimic în lume. Am fost onorată pentru această decizie luată de COSR", a spus Izbaşa.
Sandra Izbaşa le-a mulţumit antrenorilor Bellu şi Bitang pentru că au convins-o să încerce şi proba de sărituri. "A fost o Olimpiadă destul de grea, pentru că ne-am luptat cu marile puteri, dar am făcut ce am ştiut. Le mulţumesc antrenorilor că au avut încredere în mine şi m-au îndrumat spre sărituri. Ne bucurăm din suflet că am fost acolo în faţă. Din punctul meu de vedere a fost un concurs reuşit, pentru că m-am calificat în două finale, iar în concursul de individual compus am venit pe locul cinci. Pentru mine este o mare performanţă. Întotdeauna e loc de mai bine. Mă simt mulţumită de ce am făcut la această olimpiadă", a menţionat Izbaşa.
Sandra Izbaşa a precizat că nu ştie ce va face în continuare, dar a subliniat că vrea să participe la ediţia din 2016 a JO măcar ca spectator. "Nu ştiu. E o întrebare pusă cam devreme. Nu ştiu de ce va depinde continuarea carierei. Cred că motivaţia va veni din interior. Îmi doresc să fiu prezentă la Rio, dar nu ştiu în ce calitate, de sportiv, antrenor sau spectator. Vreau să vizitez Brazilia", a precizat Izbaşa.
În concursul individual de la sol, când a ratat ultima diagonală, Sandra Izbaşa a declarat că a simţit o oboseală î