Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lege de intimidat pacienţii

Publicat in Gandul, joi 20 octombrie 2011 ·

Guvernul a suferit un atac. Strânşi, miercuri, în obişnuita lor şedinţă, celor 18 membri ai Cabinetului Boc li s-a pus, subit, o pată pe creier şi, drept urmare, timp de câteva zeci de minute, n-au mai putut judeca limpede. Dovada stă chiar pe site-ul oficial, unde scrie negru pe alb că "pacienţii şi aparţinătorii acestora" care agresează personalul medical aflat în exerciţiul funcţiunii vor fi pedepsiţi, în funcţie de gravitatea faptei, cu amendă sau închisoare de la 6 luni la 12 ani. Dacă, de exemplu, ameninţă sau înjură un ambulanţier, infirmier, asistent ori medic pot primi amendă sau închisoare de la 6 luni la 2 ani. Dacă îi lovesc şi îi vatămă, numărul anilor de puşcărie se triplează, iar, dacă le provoacă răni serioase, îi aşteaptă şi 12 ani după gratii. Ideea înăspririi pedepselor pentru bolnavi şi rudele acestora a încolţit la Ministerul Sănătăţii, posibil chiar în neuronii ministrului Ladislau Ritli, şi i-a contaminat, imediat, pe colegii săi de Executiv, care îşi tratează până şi gripa în Austria. Astfel, aceştia au aprobat, fără să stea pe gânduri, o iniţiativă care, sub pretextul că protejează personalul medical, vine să intimideze pacienţii.

Dar de ce şi-ar maltrata bieţii suferinzi îngerii salvatori? Există mai multe cauze şi circumstanţe atenuate. Sunt bolnavi psihic, dar, în acest caz nu sunt responsabli pentru faptele lor şi nu le poate fi aplicată pedeapsa penală. Şi-au băut minţile şi fac urât când asistenta suavă este chemată să le bandajeze capul spart. În această situaţie, merită măcar o amendă să le fie de învăţătură. Suferă dureri atroce ori sunt în stare de şoc, deci în situaţii excepţionale de pierdere temporară a lucidităţii, mai greu de probat, pentru care n-ar trebui însă traşi la răspundere penală. Au o tumoare cerebrală, un început de Alzhaimer sau altă boală nediagnosticată, care le alterează comportamentul, dar aceştia ar t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 46 minute
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum o ora
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum 2 ore
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

sâm.

10°/14°
dum.

9°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

dum.

8°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°