Să mă bată soarele dacă ştiu cum am nimerit în povestea asta! Am scris un "3,14" - şi, de aici încolo, lucrurile s-au precipitat şi am devenit (fără voia sau ştirea mea) un fel de "specialist în Vama Veche"... Ei bine, nu sînt. Nu pot oferi decît nişte amintiri - legate de Vama şi 2 Maiul de-acum 20-30 de ani - şi nişte păreri de bun-simţ. Prima mea "ieşire la mare" (începutul anilor '60) n-a fost totuşi nici la Vamă, nici la 2 Mai - ci în Mamaia-sat: ţin minte că am fost cu bunica şi cu nişte prieteni ai mamei mele (artişti, toţi - boemi, care va să zică) şi, pentru că nu eram decît noi pe plajă, mi s-a părut că aşa trebuie să fie la mare şi mi-a plăcut. 2 Maiul l-am descoperit abia pe la jumătatea anilor '70; era calm. Se stătea la gazdă, tot acolo se şi mînca, iar Vama era folosită exclusiv ca plajă: mergeam cu maşina de două ori pe zi, iar soldaţii de la unitatea militară ne întrebau de fiecare dată: "Unde mergeţi?". Noi ziceam: "La plajă." "Şi ce faceţi acolo?" Răspunsul era o ţigară - după care eram lăsaţi să trecem. (Evident, la întoarcere, comedia se repeta - nu şi faza cu ţigara!) În 2 Mai, seara, se jucau cărţi, se făcea sex şi - dacă aveai noroc de o gazdă înţelegătoare - se dădeau ceaiuri; atît. Iar în Vamă era destul spaţiu, pe plajă, ca să joci frisbee... (Inutil să mai spun: nu era nici urmă de cort!) Cînd am revenit în Vamă, anul trecut - după mai bine de 15 ani de absenţă -, am descoperit un cu totul
alt loc: restaurante unde se mănîncă bine şi destul de ieftin, cîteva pensiuni, umbrele din stuf şi multe, multe terase unde te poţi distra: muzică rock, latino, house... nu-ţi place într-un loc, te muţi alături. Foarte viu şi foarte simpatic. Dar şi corturi pe plajă! Acum, aflu că hippioţii care vin acolo - şi care, de regulă, trag de-o sticlă de bere o noapte întreagă - sînt numiţi "poporul vamaiot"... Eu am o problemă cu popoarele - nu-m
