Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Ne măsurăm forţele cu „desculţii“ planetei

Publicat in Adevarul, miercuri 3 august 2011 ·

Amicalul de lux cu Argentina lui Lionel Messi s-a transformat în numai câteva zile într-o întâlnire cu cea mai slabă naţională din lume: San Marino. Partida dintre San Marino şi România se va desfăşura miercurea viitoare, pe „Stadionul Olimpic“ din Serravale, de la ora 21.30.

Telenovela „Uite Argentina, nu e Argentina" o ştie toată lumea. Lăsaţi cu ochii în soare de sud-americani, oficialii FRF au purtat, zilele trecute, discuţii cu federaţia din Uzbekistan pentru un amical în Austria, însă şi în acest caz n-au lipsit problemele. Asiaticii aveau nevoie de vize pentru a veni în Europa, nu le-au putut obţine în timp util, ne-au chemat la ei acasă, la Taşkent, dar Mircea Sandu şi Victor Piţurcă au refuzat. În aceste condiţii, negocierile au fost sistate. Cu o săptămână înainte de data de 10 august, mai erau puţine soluţii ca tricolorii lui Victor Piţurcă să se poată încălzi pentru „dubla" oficială cu Luxemburg (2 septembrie) şi cu Franţa (6 septembrie).

Din Europa, doar Andorra şi San Marino erau libere. Cum prima e adversara noastră în viitoarele preliminarii, alegerea finală n-avea cum să fie decât San Marino. Adică „lanterna roşie" a clasamentului FIFA, pe locul 203, la egalitate de puncte (0!) cu „fraţii" din Andorra, Samoa Americană şi Montserrat.

Ne-au dat gol în 1991

Sanmarinezii au amintiri plăcute cu noi, în compania generaţiei de aur a tricolorilor reuşind să marcheze primul lor gol într-o competiţie oficială, la trei ani după afilierea la FIFA şi UEFA. Se întâmpla la 27 martie 1991, pe „Olimpicul" din Serravale, un anume Pasolini învingându-l pe Prunea din penalty, într-un meci câştigat până la urmă de România cu 3-1. În San Marino, fotbalul profesionist e ca şi inexistent, la naţională fiind doar doi jucători care au depăşit amatorismul (portarul Simoncini, coleg cu Mutu la Cesena şi veteranul de 35 de ani, Selva, în ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°