Observam cum, dupa 21 de ani, Romania inca nu stie bine ce vrea nici intr-un domeniu atit de delicat cum e cel al relatiilor de munca. Nu am reusit sa producem un model care sa corespunda traditiilor, mentalitatilor, istoriei si culturii noastre specifice. In mod destul de cinic, noul Cod al Muncii a intrat in vigoare chiar de 1 Mai, ziua internationala a muncii. Sigur, modificarea variantei din 2003 era necesara pentru a adapta legislatia romaneasca in domeniu la noile realitati de pe piata internationala a muncii. S-a inlocuit un cod al muncii social cu unul comercial, menit sa flexibilizeze piata muncii, sa o faca mai mobila, mai atractiva pentru capitalul strain, de care avem atita nevoie. O piata a muncii mai flexibila poate constitui o sursa de crestere a competitivitatii si un atu in competitia globala. Prin urmare, se reconfigureaza intreaga arhitectura a relatiilor de munca in Romania, in sensul unei liberalizari mai pronuntate a acesteia si al precarizarii stabilitatii. S-au oferit, in acest sens, mai multe drepturi angajatorilor, cu speranta de a reduce munca la negru, deci evaziunea fiscala, si a atrage mai multe venituri la bugetul de stat. Numarul celor care lucrau pina acum fara un contract legal de munca si fara plata contributiilor catre stat era estimat la aproximativ 25% din total salariati. Se va reduce el cu adevarat, sau angajatorii, IMM-urile in apecial, vor prefera sa inchida portile in fata amenintarilor cu pedepsele aspre, inclusiv cu inchisoarea, ale noului cod? Se va repeta lantul de falimente de dupa introducerea, in 2009, a celebrului impozit forfetar pe venituri? Daca da, statul mai mult va pierde decit va cistiga prin introducerea noilor reglementari. De asemenea, e posibil ca alti angajatori, eventual mai mari, sa diminueze salariile, pentru a nu-si periclita perspectivele de profit, sau sa treaca la disponibilizari, sporind somajul.