Compania din Mediaş a fost evaluată la 0 lei aport de capital, având în vedere că activele firmei totalizează cu 5,67 milioane de lei mai puţin decât datoriile acesteia
Compania braşoveană Condmag SA a anunţat că a demarat procesul de absorbţie al firmei Flowtex Technology Mediaş, la care deţine 99,7% din titluri. În urma evaluărilor făcute de firma Darian DRS, capitalurile proprii ale societăţii care urmează să fie absorbite au ieşit pe negativ, reieşind că activele firmei totalizează cu 5,67 milioane de lei mai puţin decât datoriile acesteia. În aceste condiţii, nu s-a putut determina valoarea contabilă a unei acţiuni a firmei sibiene. Preluarea va fi realizată, astfel, fără emiterea vreunei acţiuni, precum şi fără majorarea capitalului social al Condmag.
Compania Flowtex Technology a fost înfiinţată în anul 1994 şi execută lucrări sectoare precum distribuţia gazelor naturale, transportul apei potabile, reţelelor de canalizare, irigaţii, sisteme de drenaj sau desecări şi depresurizări ale pânzelor freatice.
Societatea braşoveană Condmag e specializată în construcţia de conducte magistrale de gaz, petrol şi apă. La finele anului trecut, Consiliul de Administraţie al companiei braşovene Condmag SA a decis majorarea capitalului social al firmei Flowtex Technology SA Mediaş, pe care o controlează, cu şapte milioane de lei, prin subscrierea unui număr de 1,4 milioane de acţiuni noi cu o valoare nominală de 5 lei/titlu. Majorarea de capital urma să se facă atât prin numerar, cât şi prin compensarea cu acţiuni a unor creanţe certe, lichide şi exigibile deţinute asupra companiei controlate.
Afaceri mai mari cu 31%,
în pierdere cu 58%
Compania braşoveană Condmag a încheiat primul trimestru cu afaceri de 15,2 milioane de lei, cu 31% mai mult decât se înregistra în perioada similară a anului trecut. Pierderile constru