Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe Arena Naţională e prea întuneric ca să crească iarba. Remediul ar putea costa 900.000 de euro

Publicat in Jurnalul, marți 13 septembrie 2011 ·

Gazonul de pe Arena Naţională a fost prost ales, prost montat şi prost întreţinut, se arată într-un raport UEFA. La rândul său, omul de afaceri vrâncean, Adrian Oprişan, a cărui firmă a montat gazonul, spune că pe Arena Naţională nu sunt condiţii propice pentru montarea unui gazon, fiind prea puţină lumină şi nu suficient aer pentru ca iarba să crească.

Acesta a precizat că pentru ca un gazon să reziste în aceste condiţii trebuie achiziţionate ventilatoare care să aerisească iarba şi o instalaţie de iluminat artificial, pentru ca firele de iarbă să poată face procesul de fotosinteză.

Între timp, gazonul care s-a prezentat atât de prost în timpul meciului cu Franţa a fost scos şi este aşteptat unul nou în această seară.

"Sper ca la noapte să apară şi gazonul şi sper ca până vineri să îl termine de pus. Dacă o să ne spună specialiştii că trebuie să cumpărăm (instalaţie pentru microclimatul de la nivelul solului n.r.), o să o cumpărăm, dar nu cumpărăm sanie acum şi aşteptăm iarna. Om vedea. Deocamdată nu s-a cheltuit niciun ban. Fără instalaţia asta, ce? Să vedem cum se comportă acest gazon", a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu.

În cazul în care se va monta aparatura necesară ventilaţiei şi iluminatului propice creşterii plantelor, se vor cheltui în jur de 900.000 de euro, susţine Adrian Oprişan.

"Avem exemplul terenului din Frankfurt, care este frate geamăn al arenei din Bucureşti. Ba chiar al nostru este mai deficitar din acest punct de vedere, al ventilaţiei şi microclimatului de la nivelul solului. Ei au ajuns la concluzia că fără acest sistem nu au cum să aibă un gazon performant, aşa că şi-au cumpărat unul", a spus Oprişan.

Potrivit acestuia, "sistemul de microclimat" constă într-o reţea de instalaţii care să ajute iarba să facă fotosinteză. Un astfel de sistem costă între 350.000 şi 800.000 de euro, în funcţie de număr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum 53 minute
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 59 minute
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 42 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 9 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°