Ibericii de la FCC Construccion, cu afaceri de peste 12 miliarde de euro la nivel internaţional, sunt cunoscuţi în România în special pentru construcţia Pasajului Basarab, realizat alături de italienii de la Astaldi.
Considerată cea mai scumpă, cea mai importantă, dar şi cea mai aşteptată lucrare de infrastructură urbană din Capitală în ultimii 20 de ani, pasajul de 240 de milioane de euro a fost inaugurat în vara anului trecut, aceasta fiind una dintre cele mai importante victorii ale spaniolilor pe piaţa locală.
Pentru 2011, Sebastien Picaut, managerul în vârstă de 40 de ani al subsidiarei locale a FCC Construccion, estima o creştere uşoară a cifrei de afaceri, de aproape 10%, până la 120 de milioane de euro, în principal datorită încasărilor pe proiectele mari pe care compania le-a avut în derulare, precum autostrada Timişoara-Arad, centura Constanţei sau Pasajul Basarab.
"Suntem în linie cu ceea ce ne-am propus la începutul anului (2011 - n. red.). Dacă în 2010 am finalizat circa 150 de kilometri de drumuri naţionale reabilitate, în 2011 am inaugurat o serie de proiecte majore: în iunie am finalizat Pasajul Basarab, în iulie am deschis parţial centura Constanţei, iar în septembrie am deschis integral tronsonul dintre DN 3 şi Agigea", spune Picaut pentru revista BUSINESS Magazin (www.bmag.ro).
De asemenea, în decembrie compania spaniolă a finalizat podul hobanat de la Otopeni de pe centura Capitalei şi a deschis traficul pe autostrada Arad-Timişoara, cu o lungime de 32 de kilometri şi o valoare de circa 115 milioane de euro. În cazul acestei autostrăzi, spaniolii au colaborat tot cu italienii de la Astaldi, dar mai au de lucrat şi în 2012, în special la centrele de întreţinere.
"Întârzierile la finalizarea acestei autostrăzi s-au datorat întârzierii cu care s-au dat autorizaţiile de construire şi cu care s-au