Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinul nu a putut produce surpriza în Ghencea

Publicat in Adevarul, duminică 18 noiembrie 2012 ·

Liderul Steaua a învins la limită, scor 2-1, "lanterna roșie" din clasament, CS Turnu Severin, într-un meci contând pentru etapa a XVI-a a Ligii I. Deși oaspeții au deschis scorul în Ghencea, Steaua a întors rezultatul și a obținut încă trei puncte în lupta pentru titlu.

Încă de la începutul partidei, Steaua a împins jocul în terenul advers al Severinului, dar, rând pe rând, Rusescu, Pârvulescu sau Tanase nu au găsit ținta. Suporterii de pe Ghencea au fost surprinși în minutul 16, când oaspeții au deschis scorul prin Zaharia. Avantajul lui CS Turnu Severin nu a durat decât patru minute, deoarece Steaua a egalat în minutul 20 prin Tănase, mijlocașul trimițând mingea din cădere în plasa porții adverse.

Peste alte șapte minute, echipa lui Reghecampf a preluat conducerea pe tabelă grație golului reușit de golgeterul Rusescu din centrarea lui Adi Popa. După reușita din această seară, Rusescu a ajuns la cota 14 în clasamentul golgeterilor.

Deși cei 7.000 de spectatori care au asistat la meci și-au dorit ca favoriții să mai marcheze și alte goluri, steliștii au păstrat diferența minimă de pe tabelă până la final, iar Steaua și-a trecut alte trei puncte în cont. Însă, victoria cu ultima clasată a avut un preț prea scump pentru trupa din Ghencea, deoarece Szukala, Georgievski și Adi Popa s-au accidentat și sunt incerți pentru meciul din Europa League contra lui Stuttgart, programat joi, 22 noiembrie, pe Arena Națională din București.

STEAUA: Tătăruşanu - Georgievski, Szukala ('8 Filip), Gardoş, Pârvulescu - Bourceanu, Pintilii - Adi Popa ('74 Prepeliță), Rusescu, Tănase - Mihai Costea ('45 Chipciu).

Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

SEVERIN: Şteţca - Mitic, Durimel, Dandea, Giurgiu ('82 Barry Kader) - Neacşa ('73 Abba), Olah, Al. Zaharia, Dragalina - Moutinho, Vancea ('Thomas).

Antrenor: Nicolo Napoli.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 59 minute
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

O nouă cerere de eliberare pe cauţiune a Prinţului Paul, judecată vineri în Malta - surse

Mediafax acum 37 minute
Potrivit surselor citate, vineri se judecă o contestaţie, după ce, anterior, instanţa din Malta a refuzat în prima instanţă eliberarea pe cauţiune, pe care a solicitat-o prinţul Paul. Între timp, autorităţile române au trimis în Malta mandatul de ar

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Penny de Paște 2024. Magazinele vor avea orar special

HotNews acum 54 minute
Penny, retailer din România, a anunțat că în ziua de Paște, 5 mai, magazinele din întreaga țară sunt închise. În restul zilelor de sărbătoare, magazinele va fi modificat. Supermarket PennyFoto: Joerg Huettenhoelscher / Alamy / Profimedia Images Prog

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Iohannis va primi „Oscarul Washingtonului” pentru „cariera remarcabilă” și „conducerea exemplară a României”

HotNews acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va primi pe 8 mai Distinguished International Leadership Award dn partea Consiliului Atlantic, un think-tank american, pentru „cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară a României şi pentru rolul său

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din judeţul Vâlcea - FOTO

News.ro acum 34 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită, joi, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti.

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 3 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°