In discursul de la Gala Clubului Roman de Presa din 18 martie 2006, Traian Basescu a gasit de cuviinta sa se planga de exercitiile de suspiciune ale presei pe seama gesturilor si declaratiilor sale. In discursul de la Gala Clubului Roman de Presa din 18 martie 2006, Traian Basescu a gasit de cuviinta sa se planga de exercitiile de suspiciune ale presei pe seama gesturilor si declaratiilor sale: "Sunt convins ca, daca un om ar gandi asa cum rezulta din ceea ce se spune uneori ca a gandit presedintele, cu siguranta ati constata ca singurul loc in care ar trebui sa mearga omul respectiv este la Spitalul 9. Am rugamintea sa plecati de la premisa ca sunt un om mult mai putin sofisticat decat ma suspectati, sunt un om care spune ce gandeste si care, atunci cand considera ca nu trebuie sa spuna ce gandeste, prefera sa taca".
De 16 ani mari si lati comentam aproape zi de zi faptele si vorbele oamenilor politici din Romania tranzitiei. Ma numar, asadar, printre cei care s-au simtit atinsi de rugamintea mai mult ironica decat politica a presedintelui. Pare ca in cazul domniei sale am aplicat instrumentul de capatai al analistului zis si politic. Un instrument posibil de rezumat la intrebarea: ce se ascunde dincolo de vesminte publice ale unei declaratii ale unui eveniment?
Nici la Gala, nici dupa aceea, Traian Basescu n-a primit o replica la cele spuse de pe scena cu laureati. O replica in nici un caz polemica, nici macar ironic-duioasa, ci o replica sub forma unei justificari.
Surprinderea fata de faptele si declaratiile oficiale ale unui politician postdecembrist, dar si fata de intamplarile, mai mari sau mai mici, din ultimii 16 ani isi are radacinile intr-un adevar de necontestat.
Marea majoritate a momentelor cruciale de dupa decembrie 1989 si-au deconspirat in timp o dubla realitate: cea care s-a vazut si cea care a fost de-adevaratelea. @N_