Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: 10 maşini incendiate într-o parcare din Tudor

Publicat in Adevarul, vineri 26 februarie 2010 ·

Incendiatorul a dat foc unui autoturism, însă flăcările s-au extins rapid la încă nouă maşini din parcare.

Clipe de groază în cartierul Tudor, unde azi dimineaţă, în jurul orei 5.30, zece autoturisme din parcarea unui bloc au fost cuprinse de flăcări. Incendiul ameninţa să se extindă şi la alte maşini, însă pompierii au reuşit să potolească vâlvătaia la timp. „Soţia mea a auzit dimineaţă o bubuitură şi a alertat imediat vecinii să meargă să îşi scoată maşinile de acolo că e foc", a spus Simion Blaga, un locatar din zonă.

Mână criminală

După primele cercetări făcute de pompieri, se pare că focul a fost pus intenţionat. Incendiatorul a dat foc primei maşini şi a spart intenţionat şi rezervorul, să fie sigur că flăcările se extind conduse de benzina scursă din el. „Focul a fost pus intenţionat şi s-a extins de la o maşină la celelalte. În total, zece maşini au fost afectate de flăcări, mai mult sau mai puţin", a conchis sublocotenent Liviu Danciu, purtător de cuvânt la ISU Mureş.

Proprietarii rămân cu paguba

Şi vecinii sunt de părere că cineva a dat foc intenţionat. Nimeni nu a văzut vreo persoană suspectă în zonă, însă locatarii susţin că sub maşina de la care a pornit focul a fost găsit un recipient de vopsea de la care este posibil să fi pornit incendiul. „Maşinile alea stăteau acolo de peste un an şi ocupau locurile de parcare. Cred că s-a enervat cineva", mai spune spune Simion Blaga, un locatar din zonă.

Mai grav este faptul că proprietarii maşinilor respective vor nu vor fi despăgibiţi. „M-am trezit dimineaţă şi am văzut maşina mea cum arde. Nu ştiu ce o să mă fac că nu am decât asigurare obligatorie ", a declarat una dintre proprietare a cărei maşină a fost afectată de flăcări.

După cum spun pompierii, majoritatea autoturismelor nu aveau asigurare casco sau altă asigurare în afara celei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 33 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum o ora
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 5 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 3 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°