Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul privind funcţionarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric, respins de CGMB

Publicat in Mediafax, luni 25 februarie 2013 ·

Proiectul privind funcţionarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric, care cuprinde regulile în cazul activităţilor de alimentaţie publică care se desfăşoară între 15 martie şi 15 noiembrie, nu a întrunit numărul de voturi pentru a fi adoptat în Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Proiectul a fost votat de 16 consilieri generali, membri ai PDL şi PPDD, în timp ce alţi 23 dintre cei prezenţi în sală la şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti, membri ai USL, s-au abţinut.

Proiectul pentru funcţionarea teraselor sezoniere din Centrul Istoric cuprinde regulile privind activităţile de alimentaţie publică ce se desfăşoară între 15 martie şi 15 noiembrie şi stabileşte ca terasele din această zonă să funcţioneze până la ora 4.00.

"Agenţii economici care deţin terase amplasate în Centrul Istoric Bucureşti în perimetrul delimitat de Bulevardul Regina Elisabeta la nord, Bulevardul I.C. Brătianu la est, Splaiul Independenţei la sud şi Calea Victoriei la vest, au obligaţia ca, la orele 4.00, mobilierul să fie strâns în scopul asigurării condiţiilor necesare efectuării serviciilor de salubrizare", se arată în regulamentul supus aprobării în şedinţa de luni a CGMB.

Lansat în dezbatere publică în luna ianuarie, proiectul pentru aprobarea "Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere în perimetrul Centrului Istoric Bucureşti" propunea iniţial ca terasele sezoniere din Centrul Istoric să funcţioneze, între 15 martie şi 15 noiembrie, doar până la ora 22.00, excepţie de la această regulă făcând terasele din perimetrul delimitat de străzile Lipscani, Bulevardul I.C. Brătianu, Splaiul Independenţei şi Calea Victoriei, care ar fi putut funcţiona până la ora 24.00 în timpul săptămânii şi în weekend până la ora 1.00.

Ulterior, în urma opiniilor expuse de reprezentanţii societăţii civile, cât şi de cetăţenii

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 55 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 8 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°