Copos nu se mai opreşte cu laudele la adresa „puştilor“ promovaţi de Hizo la prima echipă. „Le măresc salariile în două săptămâni“, promite patronul. Dacă anul trecut, Rapid a cheltuit 10 milioane de euro şi a rămas în afara Europei, acum, cu 250.000 de euro cheltuiţi pe lună, echipa trage la titlu! Succesul de la Piatra Neamţ, 4-0, care a adus a cincea victorie consecutivă pentru Rapid l-a încântat pe George Copos: „Se vede că băieţii au bucuria de a juca fotbal!“. Ioniţă, Straton, Păun şi Răduţă.
Nume enigmatice pentru suporterii rapidişti anul trecut, dar care acum s-au impus în primul „11“. De altfel, „puştii“ aduşi de Viorel Hizo la prima echipă sunt şi pe placul patronului.
„Aţi văzut ce evoluţie a avut Ioniţă la Ceahlăul?! E un jucător de rasă. Mai sunt şi Straton, Puăn şi Răduţă, tot nişte băieţi extraordinari. Mai este un jucător, în care am mare încredre, şi cred că va face performanţă. Este Coman, acum a fost adus de la echipa a doua. Cu grădiniţa ProRapid suntem pe primul loc şi vom face performanţă“, crede George Copos.
Acesta le face şi o promisiune puştilor: „Le măresc salariile în două săptămâni“.
Copos dezvăluie apoi că i-a cerut şi lui Lutz Stache, viitorul patron al Rapidului, să promoveze tineri: „Şi domnul Stache gândeşte ca mine. Împreună vom păstra grădiniţa ProRapid, vom investi în puşti“.
Performanţă pe bani puţini
George Copos face o comparaţie între sezonul trecut şi cel actual. Concluzia? „Anul trecut nu am prins Europa, dar s-au cheltuit opt milioane de euro pe jucatori, pe care ne-am şi chinuit să-i dăm afară. Am mai plătit două milioane de euro pe comisioanele impresarilor, la care s-au mai adăugat două milioane de euro pentru aducerea lui «Poseiro». Sezonul trecut s-au cheltuit aproape 700 - 800.000 de euro pe lună, acum cheltuim doar 250.000 de euro