Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vrincenii au restante bancare de aproape 45 de milioane de lei

Publicat in Ziarul de Iasi, sâmbătă 12 decembrie 2009 ·

Potrivit unei situatii realizate de Banca Nationala, vrincenii au credite restante de aproape 45 de milioane de lei si "bani la ciorap" in suma de 818 milioane de lei. Restantele vrincenilor catre institutiile bancare au crescut in luna octombrie 2009 la aproape 45 milioane lei, potrivit unor date statisitice de la Banca Nationala a Romaniei (BNR). Conform acestora, cele mai mari restante erau inregistrate la creditele in lei, cu o valoare totala de 30,2 milioane lei. Totodata, valoarea in lei a restantelor la creditele contractate in valuta a ajuns la 15,7 milioane lei. Statistica BNR indica insa o scadere a valorii creditelor in lei care trebuie achitate catre institutiile bancare. Astfel, in decembrie 2008, valoarea creditelor curente in lei era de 889,6 milioane lei, iar in luna octombrie 2009 aceasta a scazut la 882,5 milioane lei. Cele mai mari sume erau datorate de agentii economici, cu o valoare de 472,7 milioane lei in vreme ce populatia datora 406,6 milioane lei, din care 388 milioane lei pentru credite de consum. Potrivit datelor BNR, la sfirsitul lunii decembrie 2008, vrincenii aveau contractate credite in valuta cu o valoare de 747,2 milioane lei, adica peste 191 milioane euro la un curs valutar din decembrie 2008. Zece luni mai tirziu, in octombrie 2009, vrincenii datorau peste 782 milioane lei la creditele contractate in valuta. Cele mai mari sume trebuie platite totusi de catre populatie, care are credite in valoare totala de 507,3 milioane lei, ponderea cea mai mare fiind la creditele pentru consum, care se ridica la 388,1 milioane lei, iar cele pentru locuinte la 10,8 milioane de lei. Din creditele in valuta, creditele de consum se ridica la 358,8 milioane de lei, iar la cele pentru locuinte la 133,1 lei. In timp ce unii vrinceni se imprumuta si isi platesc din ce in ce mai greu ratele la credite, altii string la ciorap sume importante de bani. Valo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 7 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 8 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°