„Fa la stanga, ‘tu-ti mortii ma-tii de italian prost, nu vezi ca in dreapta e blocat totul?!“

Soferul arunca injuratura peste geamul masinii, cuvintele se rostogolesc rapid printre zecile de autoturisme blocate, scapa apoi prin praful framantat de picioarele sutelor de turisti transpirati si se pierd in apa scazuta a barajului. La Vidraru, cei doi politisti pedepsiti sa fluidizeze traficul mai au putin si lesina in mijlocul drumului.

Sunt peste patruzeci de grade si doar douazeci de locuri de parcare. Ceea ce se intampla e scenariul la indigo al unei zile cu trafic intens in oricare dintre orasele mari ale Romaniei, doar ca, de data asta, se intampla intre munti.

Un pusti de zece ani se uita disperat catre maica-sa, ii sopteste ceva la ureche, apoi fuge in spatele masinilor parcate si dispare ascuns dupa un SUV.

Il urmeaza si mamita, care, intre timp, a colectat, cu ajutorul grupului de prieteni, un teanc de servetele. Dupa un timp, pustiul reapare in mijlocul parintilor, e indemnat sa traga in piept aerul tare al muntilor, apoi e tintuit langa balustrada barajului pentru clasica fotografie de la Vidraru. Are ce povesti prietenilor si nu e singurul. Pentru ca pe raza catorva zeci de kilometri nu i-a trecut nimanui prin minte sa instaleze macar un WC ecologic, a descoperit si el cum arata in zona infratirea dintre om si natura.

Simbioza continua prin poienile umbrite de langa baraj unde au rasarit corturi si mese intinse cu grija printre maldarele de PET-uri, carpe si taciuni. E cald, e praf, se circula bara la bara, dar romanii plecati in excursia de weekend continua sa vina spre munte, incercand sa evadeze din temnita incinsa a marilor orase.

La Vidraru miroase a hoit si a urina. Marginea de munte unita cu soseaua tine loc de toaleta publica, iar lacul are zone imputite, in care s-au strans de-a valma hoi