Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Koulibaly a jucat, în premieră, sub comanda lui Dorinel Munteanu. De ce ar putea fi şi ultima apariţie

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 4 decembrie 2012 ·

Cu un nou look, motiv de tachinare pentru coechipieri, "probabil, frizura îl ţine în loc de nu e atent în apărare", Paul Koulibaly a jucat pentru prima oară sub comanda lui Dorinel Munteanu.

Ar putea fi chiar ultimul meci al fundaşului de 26 de ani, fiindcă şefii nu sînt deloc mulţumiţi de prestaţiile burkinabezului şi ar vrea să ajungă la un acord cu fotbalistul pentru a întrerupe colaborarea din iarnă. Chiar şi Dorinel Munteanu şi-a reproşat mutarea dinaintea meciului, cînd a ales să-l bage pe Koulibaly în locul lui Issa Ba. "Schimbarea lui Issa Ba cu Koulibaly a fost neinspirata, dar baietii mi-au acoperit greseala pe care am facut-o. Apoi, cu schimbarea de la pauza, am dorit o crestere a ritmului de joc, ceea ce am si reusit. Lumea inca nu are incredere in munca noastra, dar sper ca incet, incet prin rezultate sa readucem suporterii la stadion. Vreau ca aici in «Groapa» sa vina spectatori ca in vremea cand eu eram jucator", a declarat tehnicianul roş-albilor.

Koulibaly a fost şi ţinta unor atacuri rasiste din partea a cîtorva spectatori de la tribuna a II-a, lucru ce l-a deranjat pe african, care a avut contre verbale cu aceştia, în drum spre vestiare, la pauză.

Cu un nou look, motiv de tachinare pentru coechipieri, "probabil, frizura îl ţine în loc de nu e atent în apărare", Paul Koulibaly a jucat pentru prima oară sub comanda lui Dorinel Munteanu.

Ar putea fi chiar ultimul meci al fundaşului de 26 de ani, fiindcă şefii nu sînt deloc mulţumiţi de prestaţiile burkinabezului şi ar vrea să ajungă la un acord cu fotbalistul pentru a întrerupe colaborarea din iarnă. Chiar şi Dorinel Munteanu şi-a reproşat mutarea dinaintea meciului, cînd a ales să-l bage pe Koulibaly în locul lui Issa Ba. "Schimbarea lui Issa Ba cu Koulibaly a fost neinspirata, dar baietii mi-au acoperit greseala pe care am facut-o. Apoi, cu schimbarea de la p

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 20 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°