Mesajul adresat de către Regele Mihai I la 25 octombrie 2011 naţiunii române, prin intermediul Parlamentului, va ajunge să reprezinte un moment de referinţă în istoria noastră recentă.

Concizia, subtilitatea, precizia şi viziunea sa clară asupra viitorului României caracterizează în mod esenţial acest discurs. Dar, dincolo de toate, discursul şochează prin echilibru şi moderaţie, în comparaţie cu tumultul subiectiv şi agresiv, de zi cu zi, al vieţii publice româneşti. Discursul Regelui a fost o atingere de seninătate, înţelepciune şi claritate într-o lume frământată de interese materiale meschine sau de intrigi jalnice, de veleitarism şi impostură, de incultură şi răutate, într-o lume tot mai săracă şi tot mai disperată de propria sa sărăcie, într-o lume a contrastelor şi a distonanţelor sociale nedrepte, într-o lume a prostului gust şi a mizeriei.

Dar discursul nu trebuie în niciun fel extras din ansamblul contextului său, nu trebuie despărţit de celelalte evenimente provocate de celebrarea celor 90 de ani de viaţă ai Majestăţii Sale. Spectacolul de gală organizat la Opera Română le-a arătat românilor că ţara lor poate fi şi normală. Prezenţa la Bucureşti a atâtor reprezentanţi ai unora din cele mai influente familii nobile din lumea de astăzi ne-a făcut pentru o clipă să credem că suntem fie într-un alt timp, fie într-un alt loc. Printre invitaţi s-a aflat cu siguranţă şi cel puţin un şef de stat, Regele Carol Gustav al Suediei.

Mulţi dintre politicieni, la cei aflaţi la putere mă refer, ori nu au înţeles mare lucru din ceea ce li s-a întâmplat, ori au refuzat cu tenacitate să recunoască adevărul. Chiar în timpul desfăşurării spectacolului de gală de la Opera Română, un astfel de personaj, continua la un alt post de televiziune să vorbească despre pericolul teoretic pe care mesajul Regelui l-ar fi putut reprezenta pentru democraţi