Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă nu e deputatul, e secretara

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 3 martie 2007 ·

Parlamentarii noştri nu chiulesc nejustificat de la programul de lucru cu publicul. Aceasta ar fi concluzia unui studiu realizat de Biroul de Consiliere pentru Cetăţeni (BCC) din cadrul Asociaţiei Pro Democraţia Braşov. Voluntarii i-au monitorizat în perioada octombrie - decembrie 2006 pe toţi parlamentarii de Braşov. Ei au prezentat ieri raportul de monitorizare cu tema „Cum muncesc parlamentarii din circumscripţia Braşov”, program în care au fost monitorizaţi deputaţii Titus Corlăţean (PSD), Attila Kovacs (UDMR), Ioan Ghişe (independent, acum din nou membru PNL), Ion Gonţea (PD), Cristian Stănescu (PRM) şi senatorii Otilian Neagoe (PSD) şi Nicolae Vlad Popa (PLD, fost membru al PNL). „În Braşov, birourile parlamentare au program de lucru cu publicul, acesta fiind respectat pe toată perioada monitorizării, personalul biroului fiind prezent în timpul orelor de program. Posibilele absenţe ale parlamentarilor au fost motivate de cele mai multe ori de deplasări în judeţ sau în ţară”, se arată în raport. Excepţiile ar fi că unii uită să-şi afişeze programul de audienţe, iar unii parlamentari nu au biroul lor personal, fiind de găsit prin secretara partidului, la care se poate lăsa oricând o solicitare scrisă.

În ceea ce priveşte activitatea propriu-zisă din aceste birouri, s-a înregistrat un număr total de 433 de solicitări, iar rata răspunsurilor oferite este cel puţin la nivel declarativ impresionantă: 90% din solicitările cetăţenilor au primit un răspuns. Într-adevăr, acest procent nu prezintă şi gradul în care cererile cetăţenilor au fost soluţionate. „Tipologia solicitărilor nu poate permite rezolvarea multora dintre doleanţele alegătorilor. În acest context, tipul de răspuns oferit cetăţeanului la probleme de natură juridică sau socială este oferirea unor noi informaţii de contact ale persoanelor/instituţiilor cu abilităţi în domeniu”, se mai arată în raport

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 48 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°