Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Cei mai buni italienişti, premiaţi la Cluj

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 octombrie 2009 ·

Premiul acordat ieri de Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca şi Universitatea Babeş-Bolyai a fost împărţit de două cercetătoare de la Universitatea Babeş-Bolyai, Ioana Both şi Monica Fekete. Ajuns la cea de-a doua ediţie, premiul a fost decernat la sfârşitul simpozionului al cărui patron spiritual este renumitul critic literar Marian Papahagi (1948 - 1999). Cele două câştigătoare, Ioana Both şi Monica Fekete sunt cadre universitare la două facultăţi ale Universităţii Babeş-Bolyai, una dintre instituţiile sub patronajul căreia este acordat acest premiu.

Premii pentru profesorii UBB

Ioana Bot, pseudonimul sub care semnează criticul şi istoricul literar Ioana Both, este fiica profesorului universitar Nicolae Both, folclorist clujean. În vremea studenţiei, Ioana Both a fost membră a cenaclului „Echinox” şi redactor a revistei cu acelaşi nume între 1986 şi 1987.

În 1990, Ioana Both a obţinut premiul de debut pentru critică literară al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent, doamna Both este conferenţiat la Catedra de literatură română, teorie literară şi etnologie. Tot la Facultatea de Litere a UBB predă şi cealaltă câştigătoare, Monica Fekete, care este responsabilă

Juriu se seamă

În anul 2009, candidaturile au fost evaluate de un juriu internaţional, compus din Prof. dr. Corrado Bologna (Profesor de romanisticăla Univ. Roma 3), Prof. dr. Victor Stoichiflă (Profesor de istoria artelor la Univ. din Fribourg), Prof. dr. Eugen Negrici (Profesor de literatură română la Univ. din Bucureşti), Dr. Horia-Roman Patapievici (Directorul Institutului Cultural Român) şi prezidat de Prof. dr. Luisa Valmarin (Profesor de română la Univ. Roma-La Sapienza).

Fiul profesorului, dr. Adrian Papahagi, a avut ieri onoarea să dezvelească, alături de rect

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 24 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 45 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Rata şomajului a fost în martie de 5,3%

Mediafax acum 24 minute
Rata şomajului în martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Mediafax acum 3 ore
Qatar trimite o delegaţie la Cairo pentru a continua negocierile pentru armistiţiu. Între timp, în Rafah, bilanţul morţilor a fost revizuit în creştere.

Un bărbat din Dorohoi a căzut într-o fântână. Soția lui a făcut un atac de panică

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani a fost salvat marţi, la dorohoi, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, fiind transportat la spital. Soţia sa a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. ”Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°