Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii braşoveni se tem că îşi vor închide fermele

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 22 mai 2010 ·

Fermierul braşovean Mihai Petcu, proprietarul fermei Agro Pantelimon, care deţine 400 de vaci, crede că foarte multe ferme se vor închide dacă se va reduce subvenţia pe cap de vacă, pentru că nu vor mai reuşi să-şi mai acopere cheltuielile. „Eu ştiu deja două ferme cu câte 300 de vaci care s-au închis în ultima lună pentru că, odată cu eliminarea sprijinului pentru lapte de la începutul acestui an, nu şi-au mai putut acoperi costurile”, a spus Petcu. Acesta a arătat că anul trecut primea 800.000 de lei subvenţie pentru lapte, care de anul acesta nu se mai plăteşte, şi 200.000 de lei pentru animale. Dacă se va reduce şi acest sprijin, fermierul braşovean va mai primi de la stat doar 100.000 de lei, de zece ori mai puţin decât anul trecut. „Deja am început să reduc numărul de animale de la 600 la începutul anului, la 400 acum”, a mai spus Petcu. El a mai spus că a încercat să găsească soluţii alternative de supravieţuire şi a deschis, lângă Braşov, o grădină zoologică, exclusiv cu animale domestice, care cuprinde vaci, ponei, porci vietnamezi, diverse rase de capre, păsări, iepuri şi măgari.

Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, a declarat marţi într-o conferinţă de presă că subvenţia pe cap de vacă ar putea fi redusă în acest an de la 140 de euro la 68 de euro.

Federaţia Agrostar a cerut marţi demisia imediată a conducerii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ca urmare a declaraţiei ministrului de resort, Mihail Dumitru, potrivit căruia subvenţia pentru vaci ar putea fi redusă la jumătate în acest an, şi a anunţat că săptămâna viitoare va stabili calendarul acţiunilor de protest faţă de această decizie. Fermierul braşovean Mihai Petcu, proprietarul fermei Agro Pantelimon, care deţine 400 de vaci, crede că foarte multe ferme se vor închide dacă se va reduce subvenţia pe cap de vacă, pentru că nu vor mai reuşi să-şi mai acopere cheltuielile. „Eu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 47 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum o ora
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°