Fundaşul lui Inter a testat protecţia specială la fotbal-tenis, lovind fără reţinere mingea cu capul. Într-o săptămînă aşteaptă acordul medicilor şi ar putea reintra pe 28 martie
Recuperarea lui Chivu merge extraordinar. Peste aşteptările medicilor care l-au operat acum două luni! Căpitanul "naţionalei" respectă graficul autoimpus şi numără zilele rămase pînă la noul început al carierei. După 9 săptămîni de la fractura de os parierat drept suferită în meciul cu Chievo, fundaşul român a apărut marţi la pregătirile lui Inter cu un look special. A inaugurat o cască neagră, "de antrenament", menită să-l elibereze total de orice reţinere.
"Chivu a testat-o la o partidă de fotbal-tenis şi a simţit din nou cum e să loveşti cu forţă şi convingere mingea cu capul. Impactul psihologic a fost bun şi rezultatele l-au mulţumit pe jucător", a notat "Gazzetta dello Sport". Următorul pas e controlul neurologic de miercuri, pe care îl face tot cu profesorul Giovanni Broggi, la Institutul Carlo Besta, unde a stat internat o săptămînă după operaţia de la Verona. Dacă va primi autorizarea, Cristi va putea exersa şi respingerile cu capul la centrări şi va mai trebui doar să-l convingă pe Mourinho să-l bage. Cu sau fără cască, poate chiar în jocul de pe "Olimpico", împotriva fostei echipe, AS Roma.
"E o veste bună. Eu am mai vorbit cu Chivu şi nu mă surprinde deloc. Ne aşteptam să revină atît de repede"
Răzvan Lucescu, selecţioner România
I-au comandat model de joc
Deşi a zis că n-are nevoie de protecţie în urma operaţiei (foto), "Chivu se va folosi de cască măcar la primele jocuri, urmîndu-şi instinctul şi senzaţiile", scrie "Gazzetta dello Sport". Căpitanul "naţionalei" va purta însă un alt model, diferit de cel pentru antrenament. Iar ca să-l utilizeze, trebuie să ceară şi o derogare de la Ligă, nefiind un accesoriu clas