România, ca să ajungă la o creştere economică sustenabilă de 3-4 la sută pe an, într-un timp nu prea îndepărtat, condiţie esenţială pentru reducerea decalajelor faţă de celelalte ţări din Uniunea Europeană, are nevoie de creşteri importante de productivitate, de competitivitate şi de grăbirea reformelor structurale.
Această paradigmă sintetizează, într-o singură frază, dezbaterile de miercuri de la Banca Naţională, din cadrul conferinţei anuale a analiştilor financiari din bănci. Desigur, tabloul conferinţei a cuprins toate sectoarele din economie, inclusiv cel financiar. Totuşi, mă voi referi, aici, la un singur sector, ce a ocupat deseori prim-planul dezbaterilor: agricultura.
Motivul? A fost limpede exprimat de către participanţii la conferinţă. Ei au estimat, pentru anul în curs, o creştere economică de 2,4 la sută. Creştere ce ar putea încetini la 2 la sută în 2014, au arătat mai mulţi dintre analişti. De ce? Demonstraţia a pornit de la PIB-ul acestui an: „România, cu creştere de 2,4 la sută, va înregistra în acest an o performanţă mai slabă decât în 2012, când creşterea a fost de numai 0,7 la sută. Fiindcă surplusul de PIB din 2013, de la 0,7 la 2,4 la sută, îl vom datora performanţelor din agricultură.”
Toate bune, numai că agricultura e supusă capriciilor vremii şi climei, într-un an performează, în următorul recoltele sunt slabe, într-un an preţurile urcă, în altul scad, în timp ce în coşul de consum ponderea produselor agricole rămâne mult prea mare. În plus, o mare parte din acest sector îl constituie agricultura de subzistenţă. O schimbare radicală nu mai poate întârzia. E nevoie, aşadar, de intervenţii urgente, ferme şi inteligente. Mai exact, agricultura românească are nevoie de doxă, de hărnicie, de organizare şi de bani. Şi încă de ceva: ca societatea românească să se întoarcă cu faţa la satul românesc, la ţărani. *
Un fost am