„Cel ce va grăi rău de domnul locului aceluia şi-l va înjura cu mînie şi cu tot deadinsul într-acest chip cît, de-ar putea, i-ar face toată răotatea, pre unul ca acela să-l certe, de vreme ce face lucru ca acela împotriva legii şi a pravilei. Şi nu se va certa numai cela ce grăieşte rău de domn, de faţă să audă toţi, ce încă şi acela ce grăieşte puţin şi micşor cuvînt ce va fi de ruşine şi de hulă asupra domniei; şi acela se va certa, de vreme ce se află un lucru mare la toate pravilile pentru cela ce va grăi cît de puţin cuvînt rău împotriva domniei locului aceluia unde lăcuiaşte de ar fi orice feliu de om, ver fie mirean, veri călugăr, ver fie om de în clirosul besearicii“ – scrie la 1652 Îndreptarea legii, codul ce avea apoi să ghideze orice proces şi orice rînduială de pe la noi. Se întocmeau apoi, împărţite în glave şi zaceale, definiţiile pe care le-ar fi putut lua sudălmile sau ocările, stabilindu-se „prilejurile“ şi obiectele calomniei, ca şi persoanele ce se ocărau sau doar ocărau. Înjuratul pe la spate nu este chiar atît de grav „ca şi cînd ar fi înjurat de faţă“, după cum categorisirea unui mort nu poate fi pedepsită la fel de grav ca atunci cînd l-ar fi categorisit „cînd au fost viu“. Ba mai mult, nu se pedepseşte deloc calomnierea unei femei ce-a fost odată „curvă“, chiar dacă între timp a devenit „înţeleaptă“. Stigmatul social este prezent şi dominant în epocă, şi-atunci de ce s-ar pedepsi un suduitor, strigînd-o de „curvă“ pe muierea care a fost cîndva „curvă“? Citiţi: „cela ce va zice vreunii muieri curvă, care adevărat înainte va fi fost curvă, iară dup-aceaia se va înţelepţi şi va fi atunci muiare de cinste, acela iară nu se va pedepsi“ (glava 108, zaceala 2). Dar suduirea unei femei cinstite, afectîndu-i-se astfel onoare („şi cu aceea sudalmă înmicşorează cinstea aceii femei“) se transformă într-o „mare sudalmă“.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e