Inceputul sfirsitului la Botosani. In vara anului 1887, un incendiu pornit din mahala de linga Cimitirul Eternitatea a mistuit mai mult de jumatate din oras. Casa Regala, bancheri, societati caritabile si oameni obisnuiti au facut o colecta publica incercind sa refaca orasul. Urmele incendiului nu sint sterse nici acum Recunoscut ca o zona relativ linistita, cu oameni saraci dar cumpatati, fara prea mari probleme generate de fenomene naturale, tinutul Botosanilor pare sa fie condamnat la izolare tocmai prin aceea ca prin partile noastre nu se intimpla mai mereu nimic care sa-l scoata din anonimat. Dar nu este asa. De-a lungul vremurilor s-au abatut si asupra acestui colt de tara nenorociri cu duiumul, care au schimbat nu numai istoria, ci si geografia sau arhitectura acestor locuri. Pentru informarea cititorilor nostri, in citeva episoade va vom prezenta marile incendii care au adus o nemeritata celebritate orasului si judetului nostru. In ziua de 3 iunie 1887 a avut loc cel mai mistuitor incendiu din istoria Botosanilor. Era o zi de miercuri, intr-o vara torida si secetoasa. Pe la ora unu si un sfert, dupa amiaza, dupa cum consemneaza documentele vremii, in extremitatea nord-estica a orasului, dincolo de Cimitirul Eternitatea, s-a aprins un grajd invecinat cu niste baraci din lemn, focul intinzindu-se cu o inspaimintatoare repeziciune catre cartierele invecinate. Ajutat si de un vint puternic, el a ajuns pina in partea sud estica a orasului, adica exact pina la Biserica Ospenia (Uspenia de azi). Grajdul de la care s-a aprins vilvataia era in mahalaua Lipschi, din partea estica a Caramidariei. Imediat s-a extins asupra cartierului Calicimea - chiar asa se numea mahalaua - si strazile Sticlariei, Podul Lipscaniei, Brasoveniei, Mindirigiilor etc. Strazile erau denumite dupa breslele din care faceau parte cei care le populau: blanari, sticlari, talpalari, minidirigii, o