Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polanski nu scapă de justiţia americană

Publicat in Jurnalul, vineri 23 aprilie 2010 ·

O instanţă de apel din California a respins cererea cineastului american Roman Polanski, aflat în detenţie la domiciliu în Elveţia, de a fi judecat în contumacie în Statele Unite, pentru "relaţii sexuale ilegale" cu o minoră, în 1977.

Decizia Curţii de Apel din California deschide astfel calea extrădării lui Polanski în Statele Unite. O cerere asemănătoare a regizorului fusese respinsă în ianuarie anul trecut de către un tribunal din los Angeles. Instanţa de apel a socotit că Polanski "nu a reuşit să demonstreze" că decizia iniţială, dată în primă instanţă de către judecătorul Peter Espinoza nu a fost "întemeiată" şi, afirmând că vrea "să apere integritatea sistemului judiciar", judecătorul californian a considerat că Roman Polanski trebuie să fie "prezent" la procesul său. Curtea de Apel a respins în aceeaşi zi (joi ­ n.r.) şi cererea victimei lui Polanski, Samantha Geimer, de renunţare la acuzaţiile formulate împotriva lui.

CALE LUNGĂ

Justiţia elveţiană a fost rezervată faţă de decizia părţii americane, anunţând că aşteaptă "informaţiile oficiale" de la aceasta, înainte de a decide extrădarea lui Polanski. De altfel, purtătorul de cuvânt al Oficiului Federal de Justiţie elveţian, Folco Galli, a anticiapt că dacă Elveţia va hotărî să-l extrădeze pe regizorul american, demersurile ar putea dura încă un an cel puţin, deoarece Polanski are la îndemână destule pârghii juridice pentru a contesta decizia americanilor.

Polanski, care are acum 76 de ani, a fost arestat la data de 26 septembrie 2009, la Zürich, în baza unui mandat de arestare american, fiind acuzat că a avut "relaţii sexuale ilegale" cu o adolescentă de 13 ani, în 1977. După ce a recunoscut faptele în urma plângerii părinţilor adolescentei, regizorul a părăsit SUA în 1978, înainte de a fi judecat şi nu s-a mai întors acolo niciodată de atunci. În Elveţia, după ce fost r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 7 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 8 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 8 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 8 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 8 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 8 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 10 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 10 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Arhiepiscopul Teodosie, trimis în judecată de DNA. Este acuzat de cumpărare de influență

Libertatea acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul deschis la finalul anului trecut, în care a fost acuzat de cumpărare de influență, au declarat miercuri, 8 mai, surse judiciare pentru Libertatea.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°