Reprezentanţii APADOR-CH şi ActiveWatch vor depune, luni, la Curtea Constituţională, o informare amicus curiae prin care aduc la cunoştinţa curţii punctul lor de vedere referitor la discriminarea societăţilor media prin unele articole din OUG nr. 91/2013 privind insolvenţa.
"Aceste demers este ultima şansă pe care o avem în această speţă, după repetate încercări de a-l determina pe Avocatul Poporului să-şi facă datoria şi să atace la Curtea Constituţională Ordonanţa nr. 91/2013, privind insolvenţa, pe motiv că articolele 81 alin. 3 şi art. 348 discriminează societăţile media", arată cele două ONG-uri într-un comunicat.
Cunoscând faptul că, din punct de vedere procedural, nu au calitatea de intervenient (parte) în acest contencios constituţional, cele două organizaţii formulează prezentul amicus curiae - instituţie juridica distinctă de cea a intervenţiei şi care este recunoscută ca atare de instanţele din sistemele de drept de tip common law, spre exemplu, de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, se mai arată în comunicat.
"Prin amicus curiae este permis celor care au o expertiză într-un anumit domeniu (în speţă, respectarea drepturilor omului, libertatea presei) să ajute instanţa, ca "prieteni ai instanţei" (amicii curiae), prin furnizarea, cu rol consultativ, de informaţii/observaţii relevante pentru soluţionarea unei cauze importante. Amicus curiae este forma cea mai des folosită de diferite organizaţii neguvernamentale, prin care îşi exprimă propriile puncte de vedere cu privire la aspecte ale unor procese aflate în curs, atunci când drepturi ale omului au fost sau pot fi încălcate", mai explică ONG-urile.
Ele mai arată că, deşi actul normativ contestat se referă la toate societăţile aflate în insolvenţă, "prezenta cauză are o mare importanţă pentru libertatea presei, întrucât în cazul în care art. 81 alin. 3 şi art. 348 din Ordonanţ