Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trec prin apă ca să ajungă în oraş

Publicat in Adevarul, miercuri 19 octombrie 2011 ·

Locuitorii unei străzi din Baia Mare au rămas fără pod de trei săptămâni şi de atunci trec Valea Roşie prin vad. Când plouă, copiii nu mai merg la şcoală, pentru că nu pot trece apa.

De aproape o lună, cele 15 familii care locuiesc în cartierul băimărean Firiza, pe strada Brazilor, urmăresc în fiecare seară rubrica meteo. „În septembrie ni s-a surpat podeţul care trece peste Valea Roşie şi nu mai putem ajunge în oraş decât prin albia râului“, explică Pavel Bene, un riveran de 39 de ani.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Strada Brazilor se află în cartierul periferic al municipiului Baia Mare, la 30 de minute cu maşina de centrul oraşului. Localnicii din zonă spun că în afară de promisiuni, n-au primit niciodată nimic. „De când stau aici, adică de 25 de ani, n-a venit nimeni să ne întrebe ceva. Anul trecut, am cumpărat o maşină de piatră cu 1.600 de lei pentru a consolida malul văii, pentru că exista deja pericolul să ni se surpe curtea“, a reclamat Mariana Sas, o casnică de 42 de ani.

Copiii lipsesc de la şcoală când plouă

Cei aproximativ 20 de copii care locuiesc în zonă spun că singurele lor încălţări sunt cizmele de cauciuc pe care le poartă din septembrie până în luna aprilie. „Dacă avem educaţie fizică, ne ducem adidaşii în plasă şi ne încălţăm cu ei la şcoală“, spune Emanuel Bene, elev în clasa a VI-a la şcoala din cartier. „Săptămâna trecută, când a plouat, nu am putut trece prin vale şi am lipsit de la şcoală trei zile. Şi ne-au pus absenţi“, povesteşte Ionuţ Demarcsek, elev în clasa a III-a.

CLICK PE POZE PENTRU GALERIE FOTO

Mai grav este pentru bătrâni şi pentru cei bolnavi din zonă, care atunci când au nevoie de intervenţia Ambulanţei trebuie să-şi cheme vecinii în ajutor. „M-au trecut vecinii prin vale cu targa, că Salvarea n-a putut să ajungă la mine“, spu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni răpiţi la 7 octombrie

News.ro acum 29 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în atacul său de la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Fâşia Gaza, relatează AFP. Cei doi ostatici se prez

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 56 minute
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum o ora
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 4 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO Un Boeing 767 și-a pierdut toboganul de urgenţă după decolare şi s-a întors pe Aeroportul JFK din New York

HotNews acum o ora
Un avion de tip Boeing 767 de linie aparţinând companiei Delta Airlines, care decola de la New York către Los Angeles, a fost nevoit să se întoarcă din drum după decolare, din cauza unui tobogan de urgenţă, scrie presa americană, potrivit News.ro. a

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 10 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 5 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°