Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: Ponta a cerut să fie audiat ca martor în dosarul referendumului, solicitarea fiind respinsă

Publicat in Mediafax, luni 9 septembrie 2013 ·

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la intrarea în sediul DNA, că pe parcursul anchetei din dosarul referendumului, Victor Ponta a făcut o cerere să fie audiat ca martor în acest caz, dar solicitarea a fost respinsă de procurorii anticorupţie.

Liviu Dragnea a venit la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a continua studierea probelor din dosarul în care este acuzat de presupuse fapte de corupţie în legătură cu organizarea referendumului din 2012.

La intrarea în sediul instituţiei, Dragnea a arătat că doreşte să consulte "amănunţit probele din acest dosar, nu doar să le răsfoiască" şi a precizat că în curând va pleca într-o deplasare de serviciu.

Dragnea a spus că una dintre problemele găsite în dosar ar fi o solicitare a premierului Victor Ponta în care acesta arăta că vrea să dea o declaraţie de martor, însă cererea ar fi fost respinsă.

Preşedintele executiv al PSD a început să vină din 2 septembrie la DNA pentru a studia materialul de urmărire penală din dosarul privind organizarea referendumului.

În 6 septembrie 2012, vicepremierul Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul de demitere a şefului statului, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

După ce procurorii au anunţat că îl cercetează pe Dragnea, preşedintele PSD, Victor Ponta, declara că el şi toţi membrii BPN şi CExN au semnat autodenunţuri la DNA pentru că au îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.

Procurorii DNA anunţau că au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendumul din 2012, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, V

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 59 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 25 minute
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Google a anunţat smartphone-ul Pixel 8a

News.ro acum o ora
Cu o săptămână înainte de cel mai important eveniment anual al companiei, Google a prezentat smartphone-ul Pixel 8a. La fel ca precursorii săi cu „a” la finalul numelui, Pixel 8a se doreşte a fi cel mai accesibil model al seriei Pixel 8, acesta urmâ

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 9 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

SUA finalizează construcţia digului temporar menit să permită livrarea de ajutoare în Gaza / Condiţiile meteorologice nu permit încă instalarea

News.ro acum 2 ore
Armata americană a finalizat construcţia digului temporar pentru livrarea de ajutoare în Gaza, dar condiţiile meteorologice arată că în prezent nu este sigur să se mute instalaţia, realizată din două părţi, a declarat marţi Pentagonul, transmite AFP

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°