Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOCUMENTAR: Victima frumuseţii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 23 octombrie 2009 ·

Documentarul „Marilyn Monroe” este un omagiu adus actriţei care s-a impus prin frumuseţe şi prin charismă şi care a fost desemnată de revista „People” cea mai sexy femeie a secolului trecut.

Născută Norma Jeane Mortensen, Marilyn şi-a petrecut copilăria prin orfelinate, mama sa fiind internată într-un sanatoriu. La 16 ani, s-a măritat cu James Dougherty, trimis pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, iar ea a început să lucreze într-o fabrică de armament. Acolo, fotograful militar David Conover i-a remarcat potenţialul şi i-a oferit un contract cu o agenţie de modelling. A devenit model de succes, însă cariera i-a ruinat căsnicia.

Când a semnat contractul cu 20th Century Fox, la numai 20 de ani, a devenit Marilyn Monroe. Primul rol principal, în „Don’t Bother To Knock” (1952), a fost al unei babysitter care o agresează pe fetiţa de care ar trebui să aibă grijă. Artista a declarat, mai târziu, că aceasta a fost una dintre interpretările ei favorite.

Fiindcă nu mai avea bani, a acceptat să pozeze nud, iar pictorialul care o expunea în toată splendoarea a adus-o în atenţia Hollywoodului.

Filme memorabile

„Gentlemen Prefer Blondes” (1953) este şi astăzi considerată una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Pentru rolul căutătoarei de aur Lorelei Lee, calităţile sale de comediant au fost comparate cu cele ale lui Charles Chaplin. În acelaşi an, cu rolul blondei slabe de înger din „How to Marry a Millionaire” a eclipsat alte două frumuseţi ale vremii, Lauren Bacall şi Betty Grable.

Primul film lansat la propria casă de producţie a fost „The Prince and the Showgirl” (1957). Interpretarea compozitoarei Elsie Marina i-a adus un David di Donatello şi o nominalizare la BAFTA.

După această nominalizare, urmează câştigarea unui Premiu BAFTA, pentru rolul din „Some Like It Ho

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 5 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 8 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 10 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 6 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 9 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°