Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO A supravieţuit opt zile într-o gaură de tun

Publicat in Adevarul, sâmbătă 19 ianuarie 2013 ·

Nicolae Megelea a luptat cu eroism în al doilea război mondial şi poate spune că a avut noroc că a scăpat cu viaţă. Nu de puţine ori tunica i-a fost ciuruită de gloanţe.

Nicolae Megelea are 91 de ani şi este unul dintre veteranii de război care este nelipsit de la manifestările de comemorare ale eroilor. Cu mâna pe inimă ascultă cu pioşenie imnul naţional şi îi salută brav pe ostaşii care defilează, aducându-şi aminte de vremurile când era tânăr.

A plecat pe front la 1 august 1943, din dorinţa de a lupta pentru libertate, dar este foarte trist când vede că tinerii din ziua de astăzi au uitat ce este patriotismul şi mulţi dintre ei se jenează deja când aud acest cuvânt. A luptat în Aviaţia Română.

„Din păcate, tinerii au învăţat în şcoală istoria falsificată a României şi nu mai au un ideal. Eu am intrat în război, când Ploieştiul a fost bombardat de americani, dar aveam un ideal. Avionul pe care lucram ca luptător-mitralior a fost lovit de trei ori, dar am continuat să lupt pentru libertate", ne-a povestit Nicolae Megelea.

Le dă lecţii celor din jur

Încearcă, însă, să îi înveţe pe tineri istoria adevărată şi este bucuros când vede că sunt receptivi. „Celor din jurul meu le dau lecţii, povestindu-le prin ce am trecut eu. Aşa devin şi ei interesaţi. Pe urmă, mă asaltează cu întrebări şi, la sfârşit, chiar rămân cu ceva informaţii", ne-a spus nenea Nicolae.

Consideră că una dintre soluţii pentru ca românii să înveţe istoria adevărată şi să nu mai ia în derâdere noţiunea de patriotism, este ca la orele de istorie să fie invitat câte un veteran de război, care să le împărtăşească elevilor din experienţa sa.

„Pe vremuri, chiar dacă nu aveau carte, românii erau patrioţi. Acum, cu atâtea facultăţi, unii habar n-au ce înseamnă acest neam. Eu consider că încă din clasa întâi, copiilor le-ar trebui explicată istoria neamului şi altfel a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 46 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Marcel Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 20 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 2 ore
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

Primarul Veneției proclamă taxa de intrare în oraș un succes

HotNews acum 54 minute
Primarul Veneţiei a salutat introducerea de joi a biletelor de acces în valoare de 5 euro pentru vizitarea Veneţiei, pe care a declarat-o un succes în cadrul eforturilor de limitare a fluxurilor de turişti care riscă să sufoce oraşul lagunar, transm

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum o ora
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid: Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de dreapta, pentru a deveni mai clar că în acest moment singurul partid care sprijină cu adevărat sectorul privat este PNL

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Viorel Cataramă revine în PNL, la aproape şase ani de la excluderea din partid, formaîiunea pe care o conduce, Partidul Dreapta Liberală, urmând să fuzioneze prin absorbţie cu PNL. ”Voi încerca să promovez mesajul economic liberal de

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°