Îmi este dor de Stan şi Bran. Fie Stan budapestan şi Bran de la castelul...Bran. Pentru că de la ei am învăţat că orice păruială are un final fericit. Adică publicul nu pleacă trist, marcat de o tragedie. Stan oricum nu are muşchi. La el contează inspiraţia. De moment. La Bran, naivitatea şi muşchii mioritici. Unul fără altul, nu au haz. Împreună ne ţin cu ochii pe micul ecran. Chiar dacă azi au alte nume...

Gata?

V-aţi răcorit?

Replica preşedintelui României, la teribilismul analfabetului politic, din Mişcarea pentru o Ungarie mai Bună/Jobbik Magyarországért Mozgalom a generat liniştirea spiritelor?

Ştiu.

Sunt întrebări retorice.

Privesc amuzat perindarea, pe micul ecran, a politicienilor autohtoni, interesaţi de un loc în fotoliile asigurate de alegerile după viitoarele campanii electorale.

Aceeaşi frizură.

Acelaşi limbaj.

Chipuri obosite de... propriile monologuri.

Dar alt subiect!

Pe preşedintele în funcţie îl înţeleg.

A rămas, cel puţin acum, singura voce care mai contează pe partea dreaptă a corului politicienilor români.

Involuntar a făcut şi gluma că România va deveni lidera a...ce?

Asta merge pentru membrii pedele şi alte formaţiuni palide, anemice, rupte ştim toţi cum, din partidul ce l-a sprijinit pe oficialul de la Cotroceni.

Dar nu şi la Bratislava!

Slovacia, stat ignorat de presa politizată dâmboviţeană, nu are nevoie de sprijinul vreunui lider de la Bucureşti!

Ştiţi de ce?

Are special construit un canal, oficial de irigaţii, dar ridicat la câţiva metri înălţime faţă de nivelul câmpului.

Cetăţenii din jur ştiu, iar asta se cunoaşte şi la Budapesta, că dacă vreun... honved, fie cu costum civil sau cel tradiţional, bate câmpii, deloc cu graţie, ameninţând practic armonia societăţii slovace şi integritatea teritorială a acestei mici şi mândre